Soluție de criză: Medicii pensionari își pot continua activitatea
Colegiul Medicilor din România a decis că doctorii care au ajuns la vârsta de pensionare își pot continua activitatea în spitalele publice unde există deficit de personal pentru a evita un blocaj în sistemul sanitar.
Continuarea activității peste vârsta legală de pensionare (65 de ani) poate avea loc numai în situații excepționale, respectiv deficit de personal medical sau în zone defavorizate și doar pe perioada în care postul urmează să fie scos la concurs, astfel încât să existe oportunități și posturi pentru medicii tineri, a precizat Colegiul Medicilor într-un comunicat oficial.
„Dacă postul nu se ocupă în urma scoaterii la concurs, avizăm prelungirea activității pentru medicii pensionari pentru a nu bloca activitatea spitalului. Avem situații în țară în care s-ar închide secții dacă nu ar lucra medicii pensionari. Dar acolo unde se pot înscrie medici tineri la concurs, nu încurajăm prelungirea la nesfârșit a activității medicilor pensionari”, a declarat prof. dr. Vasile Astărăstoae, președintele Colegiului Medicilor din România.
Medicii își pot continua activitatea medicală peste vârsta de pensionare în unități sanitare private.
Vasile Astărăstoae a mai declarat că deficitul de medici a ajuns în jur de 40-42 la sută şi există riscul ca România să ajungă să aibă „secţii ultramoderne, ultraperformante, care vor fi muzeu” întrucât nu va mai avea cine să lucreze.
„În acest moment deficitul de medici din România a ajuns cam în jur de 40-42 la sută. În 1990, în România lucrau 57.000 de medici. La 1 iulie 2014, în România erau înscrişi în Colegiul Medicilor, cu drept de liberă practică, 39.200 de medici. Am coborât sub pragul de 40.000 de medici. Deficitul major este în spitale. Dacă în 2011 în spitale aveam angajaţi cu drept de liberă practică 24.000 de medici, în acest moment avem 14.600 de medici”, a declarat Vasile Astărăstoae.
El a adăugat că din 2008 și până în prezent au plecat să lucreze în alte ţări peste 15.000 de medici, numai în primele luni ale acestui an alegând această soluție peste 1.200 de medici.