ACTUALITATE 1 aprilie 2010

Solidaritate creştină

de Covasna Media | 591 vizualizări

Continuând tradiţia de peste un deceniu, statornicită prin truda Biroului de asistenţă socială al Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, din îndemnul, cu binecuvântarea şi susţinerea financiară a Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Ioan Selejan, şi anul acesta cu ocazia sărbătorii de Paşti s-a reuşit organizarea unei colecte creştine constând în alimente distribuite unui număr de peste 100 de familii aflate într-o situaţie materială precară, înregistraţi în baza de date a Centrului.

De această dată colecta s-a realizat cu sprijinul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, a parohiilor ortodoxe nr. I, II, III şi IV din Sf. Gheorghe, a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Covasna, precum şi a societăţilor comerciale Agro-Pan-Star SRL, Cora SRL şi Ţac SRL Chilieni şi participarea voluntarilor biroului de asistenţă socială.

Dumnezeu să le răsplătească jertfelnicia tuturor care au contribuit la binecuvântata acţiune caritabilă cu ajutorul căreia nu au fost uitaţi cei care au cea mai mare nevoie de ajutor în această perioadă grea prin care trece societatea românească.

Biroul de presă al Centrului Eclesiastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”

Teme articol: ajutor Paste solidaritate
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.