ACTUALITATE 16 decembrie 2009

Solicitări cu duiumul la Ambulanţă

de Covasna Media | 844 vizualizări
Din cauza zăpezii şi a traficului îngreunat, durata de intervenţie a ambulanţelor a crescut ieri simţitor Pe lângă tamponările şi derapajele cu care sau distrat şoferii în prima zi de iarnă, frigul în combinaţie cu zăpada a majorat ieri simţitor şi numărul apelurilor la Ambulanţă, astfel că după 24 de ore de la instalarea iernii în judeţ, peste o sută de oameni chemaseră în ajutor Ambulanţa, cu aproximativ 20% mai mult decât până acum.

Din cauza zăpezii şi a traficului îngreunat, durata de intervenţie a ambulanţelor a crescut ieri simţitor

Pe lângă tamponările şi derapajele cu care sau distrat şoferii în prima zi de iarnă, frigul în combinaţie cu zăpada a majorat ieri simţitor şi numărul apelurilor la Ambulanţă, astfel că după 24 de ore de la instalarea iernii în judeţ, peste o sută de oameni chemaseră în ajutor Ambulanţa, cu aproximativ 20% mai mult decât până acum.

„Avem probleme mari de tot, drumurile sunt necurăţate şi e un viscol care şi acolo unde se curăţă, aduce permanent zăpada înapoi. Deplasarea e foarte dificilă, durata de intervenţie la o misiune sa dublat sau chiar triplat, nu se pot mişca Ambulanţele mai repede în oraş oricât de urgent ar fi, pentru că se circulă bară la bară”, a afirmat directorul Serviciului de Ambulanţă Covasna, Tiberiu Poştoacă. Din datele prezentate de acesta, peste o sută de persoane au apelat Ambulanţa în primele 24 de ore de la căderea ninsorii, şi numărul solicitărilor este în creştere.

De la crize de inimă până la viroze, gripă, mici accidente sau căzături pe gheaţă, sortimentul este din cel mai variat pentru cei care au sunat ieri la 112 pentru ajutor medical.

„Bolnavii de inimă sunt foarte sensibili la schimbările bruşte de temperatură, de multe ori este recomandat ca cei cu cardiopatie ischemică să pună nitroglicerină sub limbă înainte de a ieşi afară, pentru a evita o criză”, a mai spus Tiberiu Poştoacă.

Serviciul de Ambulanţă Covasna este una dintre instituţiile sanitare din judeţ care a aplicat măsura trimiterii în concediu fără plată a angajaţilor la modul la care ei au venit la muncă, dar nu au fost plătiţi. „E bătaie de joc, în anii ’30 erau acele curbe de sacrificiu când muncitorii nu îşi primeau tot salariul. Asta e şi acum, istoria se repetă. Ca personal suntem sub 30% faţă de normele minime de încadrare, dar oamenii au venit la muncă şi în zilele fără plată, jos pălăria în faţa lor”, a mai spus Poştoacă.

Având în vedere lipsa de personal, sunt câţiva asistenţi care fac voluntariat şi se speră că dacă se vor debloca posturile, vor putea să fie angajaţi.

Ana Sidon

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Ariel, 16 decembrie 2009
unii cetateni confunda statia de ambulanta cu firmele de taximetrie. sa se inceteze!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.