„Siguranța în mediul digital”, un eveniment dedicat prevenirii fraudelor online, la Sepsi Value Centre
Inspectoratul de Poliție Județean Covasna, prin Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, organizează joi, 19 martie 2026, un eveniment dedicat siguranței online, desfășurat la Sepsi Value Centre din Sfântu Gheorghe. Sub titlul „Siguranța în mediul digital”, inițiativa își propune să aducă mai aproape de cetățeni informații despre riscurile din mediul online și metodele prin care acestea pot fi evitate. Activitatea va avea loc în intervalul orar 16:00 – 20:00 și este deschisă tuturor persoanelor interesate.
Participanții vor avea ocazia să ia parte la discuții interactive cu specialiști în prevenirea criminalității informatice, dar și cu un reprezentant al unei instituții financiar-bancare. Printre subiectele abordate se numără identificarea link-urilor periculoase, protejarea datelor bancare și pașii care trebuie urmați în cazul în care cineva devine victimă a unei fraude online.
Reprezentanții poliției subliniază importanța informării corecte într-o perioadă în care tehnologia aduce beneficii, dar și riscuri pe măsură. „Siguranța ta în mediul digital începe cu informarea corectă” este mesajul central al campaniei.
Evenimentul face parte dintr-o serie de acțiuni de prevenire menite să crească gradul de conștientizare în rândul populației și să ofere instrumente practice pentru navigarea în siguranță în mediul online.
Un caz recent arată cât de ușor pot deveni reale aceste riscuri. Un bărbat de 70 de ani a fost înșelat telefonic și convins să instaleze o aplicație de control la distanță și a oferit astfel acces infractorului la telefonul său. În doar câteva minute, din contul acestuia au fost transferați fraudulos peste 76.000 de lei.
Din fericire, după ce victima a sesizat imediat poliția, oamenii legii au intervenit rapid, au identificat contul în care ajunseseră banii și au reușit să blocheze întreaga sumă înainte de a fi retrasă. Prejudiciul a fost recuperat integral.