ACTUALITATE 29 august 2012

Şi-a găsit la amanet cerceii furaţi

de Covasna Media | 301 vizualizări

După ce a fost tâlhărită, o femeie din Sfântu Gheorghe a făcut propria anchetă pentru a-şi recupera bunurile.

Poliţia Municipiului Sf. Gheorghe a fost sesizată luni de B. Ana de 72 ani, domiciliată în Sf. Gheorghe, despre faptul că la o casă de amanet din oraş şi-a găsit amanetaţi cerceii care i-au fost furaţi joia trecută.

Din primele cercetări s-a stabilit faptul că joi seara, femeia se deplasa pe strada Berzei, unde două persoane necunoscute i-au smuls de la urechi cerceii după care au fugit.

Aceasta nu a suferit leziuni corporale vizibile, declarând că cerceii aveau un sistem de închidere-deschidere care funcţiona foarte uşor, şi că nu a sesizat poliţia decât după ce a făcut verificări pe cont propriu, astfel a găsit cerceii amanetaţi.

În urma verificărilor efectuate de către poliţişti, la casa de amanet s-a stabilit faptul că cerceii au fost amanetaţi de către numita G. Katalin de 31 ani, domiciliată în municipiul Sf. Gheorghe.

G. Katalin a declarat faptul că cerceii îi avea de la fratele său, G. Matei de 23 ani, care locuieşte fără forme legale în satul 23 August, judeţul Constanţa, care i-a dat să-i amaneteze.

Se continuă cercetările de către poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale pentru identificarea celeilalte persoane necunoscute şi tragerea la răspundere a numitului G. Matei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.