Sfântu Gheorghe va avea unul dintre cele mai moderne spitale din regiunea Centru
Lucrările de consolidare şi reabilitare a Spitalului Judeţean de Urgenţă „dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, începute în 2005, se vor încheia în acest an, iar odată cu finalizarea investiţiei, judeţul Covasna va avea una dintre cele mai moderne unităţi medicale din regiunea Centru, a declarat marţi, preşedintele Consiliului Judeţean, Tamás Sándor.
El a menţionat că lucrările cuprinse în etapa a doua de reabilitare a spitalului, aflate în curs de desfăşurare, sunt realizate din fonduri europene şi se vor finaliza până la Crăciun. Potrivit acestuia, investiţia este finanţată cu 87 de milioane de lei prin Programul Operaţional Regional, din care 27 de milioane de lei vor fi folosiţi pentru dotarea cu echipamente şi aparatură medicală.
Prima etapă, care a fost finalizată, a vizat consolidarea corpurilor B şi C ale clădirii principale, iar lucrările au fost finanţate de Ministerului Sănătăţii şi Consiliul Judeţean Covasna, iar etapa a doua, demarată în vara anului trecut, vizează corpurile A şi D, respectiv clădirea Policlinicii şi laboratorul.
Lucrările de consolidare şi reabilitare a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe au început în anul 2005, după ce specialiştii au pus bulina roşie pe clădire, avertizând că structura de rezistenţă este extrem de şubrezită şi nu va rezista unui nou cutremur.
Tamás Sándor a mai spus că sănătatea reprezintă un domeniu prioritar pentru conducerea judeţului, menţionând, printre altele, faptul că în incinta Spitalului Judeţean au fost construite şase apartamente de serviciu pentru medici, iar anul trecut Consiliul judeţean a demarat un program de reabilitare a cabinetelor medicale din mediul rural, alocând în 2015 suma de 200.000 de lei în acest scop. El a amintit, de asemenea, că printr-o investiţie a Consiliului Judeţean, în valoare de 1,7 milioane de lei, a fost construită o nouă morgă pentru Serviciul Judeţean de Medicină Legală, ce va fi dată în folosinţă în acest an.
Declaraţiile au fost făcute marţi, în cadrul unei reuniuni organizate la Sfântu Gheorghe de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, în colaborare cu reprezentanţii Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi ai Organismului intermediar POSDRU, în vederea informării privind priorităţile de investiţii din fonduri nerambursabile în perioada de finanţare 2014-2020.