Sfântu Gheorghe se va îmbogăți cu 5.000 de puieți
Fiecare covăsnean poate să contribuie la împădurire
Fundația Comunitară Covasna a lansat marți, 1 octombrie, programul de împădurire „Poarta de Soare”. Circa 900 de elevi covăsneni sunt așteptați să se implice în programul educațional care se va desfășura în perioada octombrie-decembrie. Dintre aceștia vor fi aleși 60 de voluntari care vor planta în luna martie a anului viitor un număr de 5.000 de puieți la ieșirea din orașul Sfântu Gheorghe spre stațiunea Șugaș Băi.
După jumătate de an de pregătiri, reprezentanții Fundației Comunitare Covasna, alături de inițiatori și parteneri, au lansat programul de protecție a mediului de lungă durată „Poarta de Soare”.
Inițiatoarea acestuia, actrița și profesoara din Sfântu Gheorghe, Tulit Éva, spune că și-a dorit să facă ceva palpabil pentru generația următoare.
„M-am trezit într-o dimineață și m-am gândit că trebuie să fac ceva mai mult decât ceea ce fac de zi cu zi, ceva mai mare. Am doi copii mici și am vrut să fac ceva pentru viitorul lor”, a spus luni, 1 octombrie, în cadrul conferinței de presă, Tulit Éva.
Prima parte a programului se va finaliza în luna martie 2020, când vor fi plantați cei 5.000 de puieți, urmând ca an de an de an zona spre Șugaș Băi să se îmbogățească cu noi plantări.
„Ideea este să implicăm elevii în faza de plantare, dar și să aibă grijă de puieții plantați pentru că este un proces continuu. Durează cinci, șase ani până un puiet care a fost plantat va prinde rădăcini și va trăi în continuare. Nu putem opri exploatarea forestieră, dar în schimb putem să contribuim la plantarea puieților. Asta a fost de fapt ideea de bază care ne-a mișcat, să facem ceva pentru mediul nostru, pentru comunitatea noastră și pentru copiii noștri. Să nu distrugem în jurul nostru toate valorile, ci să le creăm, să le putem arăta că și ei trebuie să fie la fel de responsabili cu cei care vin în urma lor”, a precizat directorul Fundației Comunitare Covasna, Bereczki Kinga.
Aceasta a adăugat că proiectul este realizat în parteneriat cu Instituția Culturală Maghiară, Primăria Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură Kónya Ádám și Tega S.A, însă grupului de inițiativă li s-au alăturat de asemenea mulți civili și silvicultori.
Animație despre împădurire, la Cinema Arta
Pentru ca mesajul programului să ajungă la cât mai mulți elevi, inițiatorii au întocmit un program educațional adresat școlilor și liceelor. În perioada 4 octombrie - 20 decembrie, în fiecare zi de vineri, între orele 11:00 și 12:00, Tulit Éva și un inginer silvicultor vor fi prezenți la Cinema Arta pentru a le oferi elevilor toate detaliile despre program.
Aceștia vor putea viziona și o animație cu tematica ocrotirii mediului și plantării puieților. Durata programului este de 50 de minute, iar organizatorii pot primi maxim trei clase în aceeași zi. Profesorii trebuie să facă programarea cu cel puțin o săptămână înainte la numărul de telefon 0742 769 628 - Endre Lázár-Prezsmer.
După finalizarea programului educațional, la care sunt așteptați să participe circa 900 de elevi, la sfârșitul anului vor fi selectați 60 dintre aceștia pentru a participa la plantarea din martie.
Unde vor fi amplasate cutiile pentru donații
În paralel cu programul educațional, Fundația Comunitară Covasna a lansat și un apel de strângere de fonduri pentru a acoperi cheltuielile împăduririi. Costurile unui puiet se ridică la 13 lei.
„Avem nevoie de cel puțin 5.000 - 6.000 de lei. Astfel o să plasăm cutii de donații la partenerii care s-au dovedit a fi foarte deschiși față de program. Vorbim despre magazinele Bertis, Kandi, cofetăria Mikó, librăria Gutenberg din centrul orașului, un magazin de piese auto Palma SRL, pe bulevardul Grigore Bălan și un magazin Bem Balogh din Simeria”, a spus Bereczki Kinga, adăugând totodată că oricine va contribui, va fi parte a acestui program.