ACTUALITATE 20 martie 2009

Sfântu-Gheorghe se îndatorează cu zece milioane de euro

de Covasna Media | 578 vizualizări

Municipiul Sfântu Gheorghe va apela la un împrumut bancar de zece milioane de euro. Consiliul Local Sfântu Gheorghe intenţionează să obţină banii de la o bancă europeană, deoarece dobânzile percepute de către băncile europene sunt mai scăzute decât cele percepute de băncile din România. Potrivit primarului Antal Arpad, Consiliul Local a dorit iniţial să contracteze un împrumut de 15 milioane de lei, însă s-a ajuns la concluzia că pentru o astfel de sumă, nicio bancă europeană nu s-ar fi prezentat la licitaţie. Antal Arpad a arătat însă că, dacă s-ar întâmpla ca la licitaţia pentru alegerea băncii să se prezinte o bancă românească, capabilă a prezenta o ofertă convenabilă municipalităţii din punct de vedere al dobânzii percepute, ar fi bucuros să încheie cu aceasta contractul de împrumut.

În ceea ce priveşte modul în care se vor folosi banii contractaţi, Antal Arpad a explicat că aceştia vor fi cheltuiţi pe parcursul a doi sau trei ani, domeniile în care vor fi direcţionaţi vizând atragerea altor fonduri pentru Sfântu Gheorghe, prin contribuţii la proiecte cum ar fi cele de reabilitare termică a locuinţelor, programe guvernamentale sau europene, precum şi achiziţionarea de terenuri de către Primărie, terenuri ce ar urma să fie folosite în atragerea de investitori în scopul dezvoltării oraşului.

Monica Rizea

Teme articol: bani datorie euro imprumut
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.