Serviciul de Permise a solicitat sprijinul poliţiştilor din Timiş pentru examinarea absolvenţilor şcolilor de şoferi
Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Covasna a solicitat sprijinul poliţiştilor din judeţul Timiş pentru examinarea practică a absolvenţilor şcolilor de şoferi, a anunţat, marţi, prefectul Ráduly István.
Potrivit acestuia, Serviciul de Permise Covasna se confruntă de mai mult timp cu deficit de personal, iar din acest motiv decalajul dintre proba teoretică şi cea practică pentru obţinerea permisului de conducere a ajuns din nou la trei luni.
Ráduly István a menţionat că poliţiştii covăsneni, împreună cu cei şapte care vor veni din judeţul Timiş, vor examina săptămâna viitoare peste 240 de candidaţi.
„Am reuşit, cu concursul domnului comisar şef de Poliţie Rico Racoviţă şi cu acordul prefectului judeţului Timiş, să vină şapte poliţişti în judeţul Covasna în zilele de 9 şi 10 noiembrie, tocmai ca să micşorăm perioada de aşteptare dintre examenul oral şi proba practică, care, ultima dată când am vorbit, era de trei luni de zile. Acum, cu sprijinul poliţiştilor din judeţul Timiş, împreună cu ai noştri, pe 9 şi 10 noiembrie vor fi examinate la proba practică 244 de persoane. Asta înseamnă 244 dosare, ceea ce scade perioada de aşteptare de la 12 săptămâni la 7 săptămâni. Şi şapte săptămâni este foarte mult, dar totuşi, va scădea semnificativ perioada de aşteptare”, a declarat prefectul Ráduly István, în cadrul unei conferinţe de presă.
Acesta a mai spus că, în prezent, sunt ocupate opt din cele 14 posturi din structura Serviciului de Permise Covasna, dar până la sfârşitul anului vor intra în activitate încă trei persoane angajate recent.
„Începând de la începutul lunii decembrie sau la sfârşitul lunii noiembrie, intră în atribuţii şi acele trei persoane care au fost angajate la acest serviciu şi atunci o să reuşim să menţinem intervalul dintre cele două examene în limitele rezonabile (...) Pentru mine, limita rezonabilă ar fi o săptămână. N-o să ajungem acolo, dar dacă ajungem la 2-3 săptămâni, eu spun că este ok”, a mai pus prefectul Ráduly István.
În ultimii doi ani, Serviciul de Permise şi Înmatriculări Auto Covasna a mai apelat şi la sprijinul poliţiştilor din Bucureşti, Bistriţa, Vaslui, Alba, Bacău şi Mureş pentru examinarea absolvenţilor şcolilor de şoferi, în condiţiile în care decalajul dintre proba teoretică şi cea practică ajunsese la trei luni.