ACTUALITATE 17 august 2014

Senatul dezbate luni legea privind reducerea CAS

de Covasna Media | 524 vizualizări

Parlamentarii dezbat, luni, legea privind reducerea CAS la angajator cu cinci puncte procentuale. Senatul este prima cameră sesizată, iar preşedintele Camerei, Călin Popescu Tăriceanu, a spus că legea va rămâne în forma iniţială, cu toată opoziţia preşedintelui Traian Băsescu.

Toate partidele au vrut să profite la capitolul imagine de pe urma reducerii CAS. Pe când încă erau la guvernare, iar legea stătea în pixul ministrului lor Daniel Chiţoiu, liberalii promiteau ferm că măsura va fi aplicată de anul acesta.

„Este valabilă, este în discuţie, noi o susţinem foarte tare. În principiu şi premierul a fost deschis acestei variante, se caută la Ministerul Finanţelor formule prin care s-o facem realizabilă, dar ideea rămâne”, spunea fostul președinte liberal, Crin Antonescu.

„Eu vă garantez că în aprilie vin cu actul normativ”, afirma, în toamna lui 2013, ministrul de Finanțe de atunci, Daniel Chiţoiu.

Daniel Chiţoiu nu a mai venit cu niciun act normativ, pentru că PNL a ieşit de la guvernare în februarie. Şi nu pentru că nu a reuşit să impună în Guvern adoptarea unei legi privind scăderea CAS a fost motivul, ci faptul că Victor Ponta nu-l voia pe Klaus Iohannis la Ministerul de Interne.

Până la urmă, premierul a preluat el tema şi a promis că Executivul va da o lege cât mai repede.

„Considerăm că reducerea CAS cu 5 puncte procentuale trebuie aplicată chiar de anul acesta şi putem să ne permitem acest lucru”, afirma, în iunie, Victor Ponta.

Guvernul a dat, în iunie, legea care prevede că CAS-ul redus se va aplica de la 1 octombrie, iar Parlamentul a adoptat-o la începutul lunii iulie. Toate partidele au declarat că o susţin. Dar Traian Băsescu s-a împotrivit.

„Liderii marilor formaţiuni politice de la putere şi din opoziţie sunt la fel de iresponsabili şi mincinoşi. Clamează reducerea CAS-ului şi vor băga ţara în criză”, a declarat Traian Băsescu.

Şeful statului a trimis legea înapoi la Parlament pe 23 iulie şi a cerut să fie respinsă. Totul s-a întâmplat însă în vacanţa parlamentară. Aşa se face că a trecut aproape o lună şi aleşii nu au venit să discute măsura pe care, la nivel declarativ, toţi o susţin.

Orice întârziere face aproape imposibilă aplicarea reducerii CAS de la 1 octombrie, dacă preşedintele se va folosi şi de cealaltă pârghie, atacul la Curtea Constituţională.

Dintr-odată, însă, parlamentarii USD par să nu se mai grăbească. PNL a vrut sesiune extraordinară ca cererea de reexaminare a şefului statului să fie respinsă, dar liderii PSD nu mai văd graba.

„Nu putem să ne luăm după ei, nu putem să chemăm Parlamentul şi cu o zi înainte să vină Parlamentul să ne trezim că liberalii nu mai vor. O să analizăm asta. N-ar prea mai fi timp dacă nu se face o sesiune cât mai repede pentru rezolvarea legii, pentru că, dacă e atacată şi la Curtea Constituţională, e posibil să nu intre în vigoare pe 1 octombrie. O să vedem, o să vedem...”, declara, recent, vicepremierul Liviu Dragnea.

În urma presiunilor Opoziţiei, a fost convocată o sesiune extraordinară pe ultima sută de metri a vacanţei parlamentare. Cu alte cuvinte Legislativul va devansa adoptarea legii cu doar şapte zile.

(digi24.ro)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.