Se caută voluntari pentru Zilele Sfântu Gheorghe
Coordonatorii Zilelor Sfântu Gheorghe caută voluntari pentru organizarea evenimentului, mizând, în special, pe disponibilitatea tinerilor de a dobândi noi experienţe.
Zilele Sfântu Gheorghe vor avea loc anul acesta în perioada 3-5 mai şi vor fi precedate de o săptămână culturală, care va cuprinde câteva zeci de evenimente.
Printre invitaţii speciali ai Zilelor oraşului se numără formaţia italiană Ricchi e Poveri, trupa Holograf, solista finlandeză Tarja Turunen, fostă componentă a trupei Nightwish, Bagossy Brothers Simfonic, Guess Who (Laurenţiu Mocanu) şi trupa ungară 30Y.
„Căutăm tineri activi, amabili şi cu entuziasm care doresc să participe în programul de voluntariat al Zilelor oraşului. Dacă îţi place să comunici şi să îţi faci prieteni noi, dar vrei să îţi încerci şi talentul tău în organizare, acest apel este pentru tine. Vei acumula multe experienţe, cunoştinţe utile şi momente de neuitat! Dacă te interesează viaţa culturală a oraşului Sfântu Gheorghe şi cele de sus coincid personalităţii tale, nu ai altceva de făcut decât să completezi formularul până pe 15 aprilie. Dacă nu ai împlinit 18 ani, întreabă-ţi părinţii dacă sunt de acord să fii voluntar la Zilele Sfântu Gheorghe”, au anunţat organizatorii Zilelor Sfântu Gheorghe pe pagina de socializare.
Organizatorii Zilelor Sfântu Gheorghe au mai apelat şi în alţi ani la ajutorul voluntarilor, aceştia având posibilitatea de a însoţi invitaţii, de a face fotografii şi de a promova evenimentele culturale şi artistice.