ACTUALITATE 14 martie 2017

Scade nivelul apei în lacul din cartierul Gării

de Covasna Media | 2143 vizualizări

Mai multe persoane aflate la plimbare pe malul lacului din cartierul Gării au observat că nivelul apei scade treptat, asta pentru că fiind vorba despre un lac artificial, care nu dispune de strat impermeabil, nivelul apei scade continuu.

În vederea funcționării zonei de relaxare a lacului, Municipiul Sfântu Gheorghe a încheiat un contract de asociere cu o societate cu profil de organizare programe de agrement.

Societatea contractată nu a reușit să își asume toate obligațiile asumate în cadrul contractului, iar din acest motiv municipalitatea a fost nevoită să rezilieze contractul încheiat, fapt care a atras după sine oprirea lucrărilor de întreținere a lacului.

În acest an, din cauza iernii geroase, apa lacului a înghețat mai adânc și o parte din rezerva de pești au murit din cauza lipsei de oxigen, iar în urma temperaturilor ridicate din ultimele zile mai multe zeci de peşti morţi au ieșit la suprafața lacului.

Informați cu privire la problemele sesizate, reprezentanții Primăriei împreună cu Garda de Mediu au investigat la fața locului şi au început lucrările de curățare. Carcasele de pești vor fi curățate de către colegii din cadrul Serviciului de Gospodărire Urbană, iar gunoiul din jurul lacului va fi curățat de angajații companiei de salubritate publică Tega.

Municipalitatea își propune să mențină funcționarea acestui lac, construit în perioada socialismului și care consumă extraordinar de multă energie electrică, fie prin metode mult mai economice, prin sisteme de economisire a energiei, fie prin contractarea unei noi companii. Elaborarea acestui plan este în prezent în curs de desfășurare.

(Biroul de Imagine al Primăriei)

 

Teme articol: gara lac pesti morti nivel apa
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.