ACTUALITATE 11 aprilie 2017

Săptămâna Prevenirii Criminalității s-a încheiat

de Covasna Media | 907 vizualizări

În perioada 3-7 aprilie a.c., Poliția Română a desfășurat, la nivel național, cea de-a douăsprezecea ediție a „Săptămânii Prevenirii Criminalității”, la care au participat aproximativ 6.500 de persoane, majoritatea elevi și cadre didactice dar și alte categorii de persoane aflate în situații de risc victimal.

Polițiștii au dezbătut teme pentru prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, siguranța în mediul online, prevenirea violenței în mediul familial și siguranța rutieră, în cadrul celor peste 160 activități desfășurate.

Polițiștii de la Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu cei de la structurile de ordine publică, investigații criminale, proximitate au organizat și desfășurat activități pe tematicile centrate pe prioritățile de acțiune ale Poliției Române pentru anul 2017, fiecare zi având o altă temă (infracțiuni contra patrimoniului, siguranța în mediul online, prevenirea violenței în mediul familial și siguranța rutieră).

Astfel, au fost desfășurate 148 activități preventive în unitățile de învățământ, în cadrul cărora elevii dar și cadrele didactice au primit o serie de recomandări preventive, au urmărit materiale video și au primit pliante și broșuri, pentru a consolida noţiunile elementare de comportament antivictimal și antiinfracțional atât în interiorul școlii cât și în afara acestuia.

De asemenea persoanele vârstnice, administratorii de societăți comerciale și membrii asociațiilor de locatari au aflat de la polițiști cât de importantă este adoptarea unei conduite preventive, au purtat discuții cu polițiștii de proximitate de la care au primit recomandări cu caracter preventiv.

În cadrul activităților au fost distribuite peste 1000 materiale educativ preventive – pliante, afișe, ghiduri și flyere.

Activitățile pe linia prevenirii criminalității vor fi continuate și în perioada următoare, scopul acestora fiind acela de a consolida comportamentul preventiv în rândul populației, prin însușirea unor măsuri de siguranță.

(IPJ Covasna)

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.