Sâmbătă are loc o nouă Zi a porţilor deschise la Adăpostul de câini
Acţiunea de la Câmpul Frumos are loc între orele 10-15
Societatea TEGA, administratorul Adăpostului de câini de la Câmpul Frumos, anunţă organizarea unei noi zile a porților deschise sâmbătă, 4 noiembrie, în cadrul căreia 169 de câini își așteaptă viitorii stăpâni.
Cei mai mulţi câini sunt cei din rasele comune, dar există un număr important de câini sănătoși, tineri, orientați spre familie, sau câini potriviți pentru pază, atât de talie mare, cât și mică.
Cei care vor fi propuși spre adopție la Ziua Porților Deschise vor fi vaccinați, cipaţi și castrați, iar noul proprietar îi poate lua acasă fără niciun cost.
Programul este organizat de TEGA S.A. şi Asociaţia pentru câini fără stăpân AMY și oferă variante inclusiv pentru cei care nu au posibilitatea de a lua un câine acasă: animalele pot fi plimbate periodic la fața locului, ceea ce este o idee excelentă și pentru câinii care trăiesc în spații relativ mici.
Personalul TEGA vă poate vorbi despre câinii care sunt de adoptat, deoarece le cunoaște temperamentul, dar există și posibilitatea de a vedea cum se comportă în preajma altor animale, cum ar fi pisicile Adăpostului.
Până acum, anul acesta, 218 câini au fost adoptați de la adăpost, dar bilanţul este în continuare unul negativ, deoarece tot în această perioadă au fost aduşi în adăpost 269 de câini, adică un surplus de 51 de câini. Cei care adoptă un câine de la adăpost ajută de fapt două animale: pe cel pe care îl iau acasă și pe cel care îi poate lua locul câinelui adoptat.
Organizatorii vă așteaptă cu drag pe 4 noiembrie, între orele 10.00 și 15.00.
TEGA S.A.
Biroul de Presă