ACTUALITATE 7 decembrie 2009

S-au deschis patinoarele

de Covasna Media | 753 vizualizări
[singlepic=682,250,250,,left]Cele două patinoare din Sfântu Gheorghe au fost inaugurate duminică, pe gheaţă fiind aşteptaţi pasionaţii de patinaj de toate vârstele. Unul dintre patinoare a fost amplasat la Stadionul mic din cartierul Simeria, iar altul în zona străzilor Nicolae Iorga – Crângului, în apropierea unui teren de joacă pentru copii. Cele două patinoare artificiale au fost achiziţionate anul

Cele două patinoare din Sfântu Gheorghe au fost inaugurate duminică, pe gheaţă fiind aşteptaţi pasionaţii de patinaj de toate vârstele. Unul dintre patinoare a fost amplasat la Stadionul mic din cartierul Simeria, iar altul în zona străzilor Nicolae Iorga – Crângului, în apropierea unui teren de joacă pentru copii. Cele două patinoare artificiale au fost achiziţionate anul trecut de autorităţile locale, cu 800.000 de lei, iar costurile prevăzute pentru funcţionarea acestora sunt suportate de la bugetul local. Patinoarele vor fi funcţionale de acum până la finele lunii martie a anului viitor, iar lângă acestea vor fi amplasate şi căsuţe de lemn identice cu cele folosite la Târgul de Crăciun, ce se va descide în centrul municipiului pe 17 decembrie.

M.R.

Teme articol: zapada ghiata iarna patinoar
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Alin, 7 decembrie 2009
Foarte frumos! Avem nevoie de viata in orasul nostru ca oamenii sa se bucure de comunitatea in care traiesc!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.