ACTUALITATE 26 martie 2015

România trece duminică la ora de vară: ora 3 devine ora 4

de Covasna Media | 557 vizualizări

România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora oficială de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, astfel că ora 3.00 va deveni ora 4.00.

Ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie. Pentru trecerea la ora oficială de vară, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel că duminică 29 martie, care va avea 23 de ore, va fi cea mai scurtă zi din an.

Ora de vară este ora legală adoptată de unele ţări sau teritorii pe timpul unei părţi a anului, cu începere la o dată din timpul primăverii şi până la o dată din timpul toamnei. Ora de vară este de obicei cu o oră înaintea orei oficiale standard, care este de multe ori numită, prin contrast cu ora de vară, ora de iarnă.

Acest sistem are ca scop folosirea din plin, cât mai mult timp, a luminii Soarelui. În lunile de vară, ora este dată înainte pentru ca principalele activităţi umane să se desfăşoare cât mai mult posibil pe lumină naturală; în acest fel se economiseşte energia electrică necesară iluminatului. În prezent, ora de vară se aplică în fiecare an, în ultima duminică din martie (ora 03:00 devine 04:00), şi ultima duminică din octombrie (ora 04:00 devine 03:00).

Ideea trecerii la ora exactă de vară ii apartine celebrului om de ştiinţă Benjamin Franklin şi provine din secolul al XVIII-lea. Acesta a studiat modul în care lămpile cu ulei produceau lumină şi cât de eficiente erau acestea.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Până în 1939 ora de vară a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie (în 1932: 22 mai), ora 00:00 şi prima duminică din octombrie, ora 01:00 (ore locale). Între 1 aprilie 1940, ora 00:00, şi 2 noiembrie 1942, ora 03:00, ora de vară a fost în vigoare permanent în România. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată.

Ora de vară a fost reintrodusă în România începând cu 1979.

Prezenta regulă este în vigoare din 1997. Până atunci s-au mai aplicat următoarele reguli:

1979 - 1983: prima duminică din aprilie, ora 00:00 (-> 01:00) - ultima duminică din septembrie, ora 01:00 (-> 00:00) (cu excepţia anului 1979, când ora de vară a început pe 27 mai);

1984 - 1996: ultima duminică din martie, ora 00:00 (-> 01:00) - ultima duminică din septembrie, ora 01:00 (-> 00:00). (toate orele sunt ore locale ale României).

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.