ACTUALITATE Acum 36 minute

Ráduly István, despre dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA: „Nevinovăția se va dovedi la instanță”

de Daniela Luca | 48 vizualizări

Au trecut aproape două luni de când DNA a anunțat trimiterea în judecată a prefectului județului Covasna, Ráduly István, într-un dosar de abuz în serviciu care vizează atribuirea unui contract pentru lucrări la sediul Prefecturii. Între timp, dosarul a ajuns în camera preliminară. Întrebat luni, 29 septembrie, despre poziția sa după acuzațiile procurorilor, prefectul a spus că își susține în continuare nevinovăția.

„Cauza este în faza camerei preliminare și nevinovăția se va dovedi la instanță, atunci când începe discuția pe fond. Deci, în camera preliminară nu se analizează dacă inculpatul este sau nu este vinovat sau dacă este părtaș, acolo e altceva. După care urmează la instanța de fond aceste analize”, a declarat, marți, 29 septembrie, Ráduly István.

Prefectul și-a menținut poziția exprimată încă de la apariția acuzațiilor și a susținut că activitatea sa în administrația publică s-a desfășurat cu respectarea legii.

„Eu susțin în continuare, așa cum am spus de la bun început: am lucrat tot timpul în administrație publică, la nivel local și acum între locală și centrală, la Instituția Prefectului, în mod corect, legal și cinstit. Și cu bun-simț. Punct”, a spus Ráduly István.

De ce a fost trimis în judecată

DNA – Serviciul Teritorial Brașov a anunțat, pe 3 august, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a prefectului Ráduly István, pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În același dosar au fost trimiși în judecată Maria-Magdalena Tănase, consilier achiziții publice în cadrul Instituției Prefectului Județului Covasna, societatea Electroconstrucția Elco SRL și reprezentantul acesteia, B.S.

Potrivit procurorilor, acuzațiile vizează atribuirea, în perioada septembrie-decembrie 2021, a unui contract pentru lucrări la sediul Prefecturii Covasna. DNA susține că Ráduly István și consiliera de achiziții publice ar fi atribuit preferențial, prin achiziție directă, contractul către Electroconstrucția Elco SRL.

Procurorii susțin că bugetul Instituției Prefectului ar fi fost prejudiciat cu 356.025 de lei, valoarea contractului despre care anchetatorii afirmă că ar fi fost încheiat fără respectarea dispozițiilor legale. Din această sumă, 77.142 de lei ar reprezenta materiale care, potrivit DNA, nu ar fi fost folosite în derularea contractului.

DNA a dispus și instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile ale inculpaților, în vederea recuperării prejudiciului reținut în dosar. Cauza a fost trimisă spre judecare Tribunalului Covasna.

Trimiterea în judecată nu înlătură prezumția de nevinovăție, iar acuzațiile urmează să fie analizate de instanță.

Foto arhivă

Teme articol: DNA Raduly Istvan
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.