Ráduly István, bărbatul dat dispărut în Zoltan, a fost găsit într-o pădure din Malnaș
Bărbatul din Zoltan, dat dispărut în urmă cu două zile, a fost găsit într-o pădure din zona localității Malnaș. Ráduly István, în vârstă de 47 de ani, cioban la o stână din comuna Ghidfalău, a fost căutat timp de aproape două zile de zeci de polițiști, pompieri, jandarmi, salvamontiști și voluntari, cu sprijin aerian din partea Inspectoratului General de Aviație. Potrivit IPJ Covasna bărbatul s-a rătăcit.
„La acțiunile de căutare au participat zeci de polițiști, pompieri, jandarmi, salvamontiști și voluntari din rândul societății civile. Zona vizată este una împădurită, cu relief dificil, motiv pentru care a fost solicitat și sprijin aerian, iar un elicopter a survolat, noaptea trecută, zonele împădurite.
Eforturile echipelor de căutare au dus la localizarea bărbatului, în cursul acestei dimineți, în zona localității Malnaş, în pădure. Bărbatul a fost preluat de un echipaj medical pentru evaluarea stării de sănătate, fără a fi necesar transportul la spital”, a transmis IPJ Covasna.
Potrivit IPJ Covasna, acesta s-ar fi rătăcit după ce a plecat de la stâna unde lucra și nu a mai reușit să se întoarcă.
Marți seara, autoritățile au emis un mesaj RO-Alert pentru semnalarea dispariției bărbatului, care plecase luni după-amiază într-o direcție necunoscută, fără să mai revină la stâna unde lucra, în localitatea Zoltan.