Protestul de la Hotelul Montana a fost suspendat
Angajaţii Hotelului Montana din staţiunea Covasna au suspendat acţiunea de protest programată pentru ziua de miercuri, după ce sindicatul a intrat în negocieri cu conducerea instituţiei încercând să stopeze concedierile.
Liderul filialei Covasna a CNSLR Frăţia, Vasile Neagovici, a declarat că în mod inevitabil se va ajunge la mitinguri şi greve dacă administratorii hotelului nu vor renunţa la planul de restructurare a personalului.
„Am negociat timp de aproape zece ore, iar din discuţii a reieşit că măsurile pe care vor să le ia sunt mult mai dure decât ne-am aşteptat, iar planul de restructurare mult mai amplu (...) Prin urmare nu se vor limita la cei 7-8 angajaţi cărora le-au trimis deja preavizele pentru desfacerea contractelor de muncă”, a declarat Vasile Neagovici.
Acesta a menţionat că până pe 15 septembrie, sindicatul va mai purta discuţii cu conducerea hotelului, iar în cazul în care măsurile vor dezavantaja salariaţii atunci vor recurge la acţiuni de protest, inclusiv la grevă generală.
Liderul sindical a adăugat că va contesta în instanţă deciziile de desfacere a contractelor de muncă pe care le-au primit deja o parte dintre angajaţi.
Potrivit acestuia, Hotelul Montana se află în proprietatea CNSLR Frăţia, dar sindicatul l-a dat în administrare unei firme timişorene la „pachet” cu alte hoteluri din ţară.