Proiectul de la Stadionul Mic se concretizează pe bucățele
Asta se întâmplă din cauza banilor, care sunt puțini și încetinesc ritmul lucrărilor
Primăria Sfântu Gheorghe a reluat în forță lucrările la Stadionul Mic din cartierul Simeria, unde în ultimele săptămâni s-a tot lucrat zilnic cu utilaje mari de construcții, fie că a fost sau nu ger ori ninsoare. Și asta după luni întregi de vară în care nu s-a lucrat nimic, chiar dacă vremea era, cu siguranță, mai propice.
Administratorul public al municipiului, Czimbalmos Kozma Csaba, ne-a declarat că explicația e simplă: după o perioadă în care autoritățile locale nu au reușit să asigure fonduri pentru lucrări, rectificarea bugetului a oferit posibilitatea direcționării unor sume mai consistente.
„Inițial aveam 100.000 de lei pentru lucrările de la Stadionul Mic, însă cu banii aceștia nu puteam face mare lucru. Am preferat să mai așteptăm puțin și am ajuns să putem aloca, din fonduri proprii, 300.000 de lei. Am contactat firma care execută lucrările și am explicat că am dori să pregătim locația pentru lucrările mari pe care le plănuim în primăvară: parcarea subterană și terenuri de spații sportive. Astfel, acum se fac săpăturile și în paralel fundația terenurilor, pentru ca în martie să ne putem apuca de lucru la suprafață”, a spus Czimbalmos, adăugând că temperaturile scăzute nu influențează calitatea lucrărilor.
În vreme ce în partea de jos, care aparține municipalității, se lucrează, în partea de sus, ce revine Clubului Sportiv Școlar (CSȘ), lucrările au încetat. Directorul Clubului, Nemes Áron, ne-a declarat la rândul său că ultimele lucrări efectuate în porțiunea superioară a Stadionului au fost unele minore, tocmai din cauza lipsei de finanțare. Cu toate acestea, este foarte probabil ca la finele anului să mai vină ceva bani, aceștia urmând să fie utilizați odată cu începerea lucrărilor din primăvară.
Stadionul Mic din cartierul Simeria – sau Teatrul de Vară cum mai este cunoscut – a intrat în reabilitare după mai mulți ani în care clădirea principală a trecut printr-un incendiu, a stat în paragină și s-a degradat apoi constant. Proiectul de modernizare al întregii locații are două părți – una pentru realizarea unei clădiri multifuncționale, cu spații de antrenamente și săli de sport pentru Clubul Sportiv Școlar (CSȘ) cu finanțare de la București prin Compania Națională de Investiții (CNI) și apoi prim Ministerul Educației.
Consiliul Local Sfântu Gheorghe a prevăzut o investiție de 9 milioane de lei în cea de-a doua parte – cea de teren de handbal și fotbal, care mai prevede parcări și garaje subterane. Locaţia urmează ca, odată finalizată, să fie transformată într-un centru sportiv multifuncţional care să fie atât la dispoziţia şcolilor cât şi a cetăţenilor din oraş. Autoritățile locale susțin însă că chiar dacă lucrările au fost întârziate de lipsa banilor, ele nu vor fi abandonate și proiectul se va realiza în cele din urmă.