ACTUALITATE Acum 21 ore, 49 minute

Proiect de lege pentru creşterea siguranţei motocicliştilor în trafic, depus în Parlament de UDMR

de Agerpres | 316 vizualizări

Un proiect de lege menit să asigure o circulaţie mai fluentă şi mai sigură pentru motociclişti a fost depus, joi, în Parlament de către aleşii UDMR, a anunţat deputatul Miklós Zoltán.

„Împreună cu colegii mei din UDMR, am depus ca iniţiatori un proiect de modificare legislativă care vizează creşterea siguranţei şi eficienţei circulaţiei motocicliştilor în toată ţara (...) Această iniţiativă nu este doar pentru motociclişti - este un pas spre un sistem rutier mai eficient şi mai prietenos pentru toţi”, a arătat deputatul UDMR Covasna, Miklós Zoltán, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Acesta a menţionat că propunerea legislativă este bazată pe sugestiile comunităţilor moto, respectiv ale cluburilor Motorious Tramps RC din Sfântu Gheorghe, Safety Bike din Miercurea Ciuc şi motoADN din Bucureşti.

Potrivit parlamentarului UDMR Covasna, proiectul prevede mai multe măsuri-cheie, printre care crearea unei zone speciale pentru motociclişti la semafoare şi la trecerile la nivel cu calea ferată pentru o vizibilitate mai bună şi siguranţă sporită, accesul motocicletelor pe benzile destinate transportului public pentru o deplasare mai rapidă în oraş, reglementarea parcării pe trotuar păstrând o bandă de circulaţie de cel puţin un metru pentru pietoni, obligativitatea asigurării de locuri de parcare pentru motociclete în toate parcările publice şi clarificarea reglementărilor privind avansarea lentă pe lângă coloanele de maşini oprite.

Sursa foto: Miklós Zoltán/Facebook

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.