Proiect de dezvoltare a turismului demarat de Consiliul Județean
Reprezentanţii județului Covasna şi cei ai Organismului Intermediar Regional pentru POSDRU Regiunea Nord-Est au semnat în data de 31 martie contractul de finanţare pentru proiectul strategic „Model integrat de dezvoltare a resurselor umane din mediul rural în vederea ocupării forței de muncă în sectorul turistic”.
Proiectul are valoarea totală de peste 8 milioane de lei, din care 7,9 milioane nerambursabili şi se va derula pe o perioadă de 18 luni începând cu data de 1 aprilie 2014.
Proiectul are ca obiectiv asigurarea sustenabilității pe termen lung în zonele rurale din județele Covasna și Bihor, prin dezvoltarea resurselor umane din mediul rural în vederea facilitării accesului la ocupare în domeniul turistic.
Principalele activităţi ale proiectului includ activități suport pentru elaborarea și implementarea strategiilor integrate pentru dezvoltarea inițiativelor locale în zonele rurale, desfășurarea de campanii de informare și conștientizare privind oportunitățile de ocupare în domenii non-agricole și de campanii de promovare a culturii antreprenoriale în mediul rural, furnizarea de servicii de informare și consiliere profesională și mediere pentru persoanele din mediul rural, furnizarea de programe de formare profesională în vederea creșterii gradului de ocupare prin îmbunătățirea abilităților și competențelor cerute pe piața muncii, furnizarea de programe de formare profesională pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale, precum și activități de consiliere și asistență pentru începerea unei activități independente.
Grupul țintă al proiectului include 725 de persoane din zonele rurale din județele Covasna și Bihor, aparținând categoriilor de persoane în căutarea unui loc de muncă, persoane ocupate în agricultura de subzistență, șomeri de lungă durată și șomeri tineri.
Proiectul se realizează în parteneriat interregional între Județul Covasna, AJOFM Covasna, Fundația LAM, OTP Consulting România, Asociația pentru Promovarea Afacerilor în România (APPAR) și Comuna Diosig.