Program de lucru redus şi restricţii de circulaţie de Ziua morţilor şi Ziua tuturor Sfinţilor
Angajaţii mai multor instituţii publice din judeţul Covasna, printre care cei ai Primăriei Sfântu Gheorghe, vor avea liber ori program de lucru redus pe data de 1 noiembrie a.c, când se marchează Ziua morţilor şi Ziua tuturor Sfinţilor.
Conform contractului colectiv de muncă, angajaţii Primăriei Sfântu Gheorghe nu vor lucra pe data de 1 noiembrie.
De asemenea, Centrul Spa din Băile Şugaş, Arena Sportivă Sepsi, patinoarul acoperit, sala de sport „Szabó Kati” şi cea aflată în strada Vânătorilor din Sfântu Gheorghe vor fi închise, însă piscina acoperită va fi deschisă între orele 7,00-15,00, iar Biblioteca Judeţeană între orele 9,00 şi 14,00.
Traficul rutier va fi restricţionat vineri, în mai multe zone ale municipiului Sfântu Gheorghe, pentru facilitarea accesului spre Cimitirul comun.
Astfel, se va circula pe un singur sens către cimitir pe strada Cetăţii, iar pentru coborâre se va folosi strada Voican.
Totodată, începând de joi, 31 octombrie până duminică, 3 noiembrie cei care merg la Cimitirul comun vor avea posibilitatea să îşi lase maşinile în parcarea temporară, care va funcţiona pe teritoriul poligonului de tir aflat în apropiere, între orele 9,00 şi 21,00.
Conform tradiţiei, în fiecare an pe data de 1 noiembrie catolicii şi reformaţii fac pelerinaje la mormintele rudelor şi prietenilor dispăruţi pentru a aprinde lumânări şi a depune buchete şi coroane de flori, iar obiceiul a fost preluat şi de o parte dintre ortodocşii din zonă.
Pregătirile pentru Ziua morţilor şi Ziua tuturor Sfinţilor au început de aproape o săptămână, comercianţii umplând centrul municipiului Sfântu Gheorghe cu coroane de flori, candele şi lumânări.