Prognoza meteo. Vremea e caldă, dar în unele zone apar ninsorile
Meteorologii anunţă o vreme destul de schimbătoare pe teritoriul ţării. Dacă în Bucureşti cerul va fi noros, dar vremea va fi caldă, în unele zone apar lapoviţe şi chiar ninsori.
Joi se răceşte în vest, nord şi centru cu aproximativ 5...6 grade, astfel că vremea va deveni normală din punct de vedere termic pentru această dată, în timp ce în sud şi sud-est se va menţine uşor mai caldă. Cerul va fi mai mult noros şi vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ, în Banat, Crişana, Maramureş, local în Transilvania şi Oltenia şi cu totul izolat în rest. Acestea vor fi sub formă de ploaie, exceptând zona de munte şi, trecător şi izolat, regiunile nordice, unde se vor semnala şi lapoviţe sau ninsori. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în nord-vestul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 grade în estul Transilvanei şi Dealurile de Vest şi 13 grade în sud-est.
Vineri, cerul va fi temporar noros şi va ploua local în sud-vestul şi nord-estul ţării şi pe arii restrânse în celelalte regiuni, iar la munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 grade în nordul Moldovei şi 13 grade, izolat, în sud-estul şi centrul ţării.
Sâmbătă, cerul va continua să prezinte înnorări şi temporar, pe arii restrânse, se vor semnala precipitaţii slabe în majoritatea regiunilor. Acestea vor fi mixte la munte şi sub formă de ploaie şi burniţă în rest. Vântul va avea unele intensificări în sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 grade în estul Transilvaniei, nordul Moldovei şi dealurile Olteniei şi ale Munteniei şi 13 grade, izolat, în nord-vestul, centrul şi sud-estul ţării. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.
În ultima zi a săptămânii se mai încălzeşte puţin în partea de nord-vest, în timp ce în restul zonelor pe alocuri plouă slab, iar la munte vor fi precipitaţii slabe mixte. Vremea caldă va rămâne de interes pentru mare parte din ţară şi în primele zile ale săptămânii viitoare, cu precădere în regiunile vestice, dar trecător şi izolat, cel putin luni şi marţi, îşi mai fac apariţia precipitaţiile.