Profesorul Baka Mátyás va primi premiul Pro Urbe în cadrul Zilelor Târgu Secuiesc
Titlul Pro Urbe, cea mai înaltă distincţie instituită de autorităţile locale din municipiul Târgu Secuiesc, va fi conferit în acest an profesorului Baka Mátyás, au anunţat reprezentanţii Primăriei.
Premiul va fi decernat în cadrul unei festivităţi ce va avea loc miercuri, 28 iunie, de la ora 17,00, la Casa de Cultură Vigado, evenimentul fiind cuprins în programul Zilelor municipiului Târgu Secuiesc.
„Săptămâna aceasta vom înmâna cel de-al 12-lea premiu Pro Urbe unei personalităţi marcante din Târgu Secuiesc, de data aceasta lui Baka Mátyás, profesor de matematică pensionar şi fost director de şcoală", se arată într-o postare făcută luni pe pagina de Facebook a Primăriei.
Baka Mátyás a fost, printre altele, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Covasna între anii 2008-2012.
Primăria Târgu Secuiesc a reluat acordarea premiilor Pro Urbe în anul 2018, după o pauză de 20 de ani, cu scopul de a recompensa moral cetăţenii trecuţi de 70 de ani care, prin activitatea lor, au contribuit la creşterea bunăstării comunităţii locale sau a prestigiului localităţii.
Sursa foto: Facebook/Kézdivásárhely Önkormányzata/Primăria Târgu Secuiesc