ACTUALITATE 2 iunie 2013

Prinţul Charles a achiziţionat o nouă proprietate în localitatea Valea Zălanului

de Agerpres | 859 vizualizări

Prinţul Charles al Marii Britanii, care se află în aceste zile într-o vizită privată în ţara noastră, a mai achiziţionat o casă în localitatea covăsneană Valea Zălanului, unde deţine trei proprietăţi.

Primarul comunei Malnaş, Kasleder József, a declarat că este vorba despre o casă mică, cu două camere şi o bucătărie, aflată în vecinătatea celorlalte trei foarte vechi, cumpărate anii trecuţi, care au fost complet renovate şi salvate astfel de la distrugere.

Potrivit lui Kasleder József, prinţul Charles şi-a petrecut noaptea de vineri la conacul din satul Valea Zălanului, iar duminică urmează aibă o întâlnire cu Alteţa Sa.

Moştenitorul coroanei britanice a sosit joi după-amiază în România, iar în prima seară a fost oaspetele contelui Kálnoky Tibor din localitatea Micloşoara. Vineri a vizitat satul Archita din judetul Mureş, iar dimineaţa zilei de sâmbătă şi-a petrecut-o la Valea Zălanului.

De câţiva ani, prinţul Charles vine în fiecare primăvară în România. La Valea Zălanului, care are doar 150 de locuitori, prinţul îşi petrece timpul bucurându-se de lucruri simple – în anii anteriori a fost văzut plimbându-se pe jos prin pădure sau cu căruţa, cosind iarba, mâncând bucate tradiţionale sau pur şi simplu odihnindu-se sub un nuc bătrân.

Preocupat de conservarea monumentelor istorice, îndeosebi a celor din Transilvania, Alteţa Sa s-a implicat în programul de reabilitare a mai multor sate săseşti, întemeiate în Transilvania în secolul al XII-lea, dintre care o parte figurează în patrimoniul UNESCO. Şi chiar a cumpărat mai multe case vechi în câteva localităţi, printre care Viscri şi Saschiz. Prinţul este un susţinător fervent al agriculturii ecologice româneşti prin Fundaţia Transylvania Authentica, care îşi propune să promoveze un brand transilvănean şi să încurajeze micii producători locali să perpetueze agricultura tradiţională.

Ultima vizită a prinţului Charles în România a avut loc în iunie anul trecut, după nunta fiului său cel mare, când a vizitat şi localităţile Apold, Daia şi Saschiz. Tot atunci, prinţul Charles a avut o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni.

Anul trecut şi fiul cel mic al prinţului Charles, Harry, a fost la Valea Zălanului, unde a petrecut sărbătorile de Paşti împreună cu mai mulţi prieteni. Acesta a făcut enduro pe dealurile din jurul localităţii şi a mâncat bucate tradiţionale.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.