ACTUALITATE 9 iunie 2016

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe îşi va prezenta proiectele la şedinţa de constituire a Consiliului local

de Agerpres | 979 vizualizări

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, reales în funcţie pentru a treia oară pe lista UDMR, a anunţat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că îşi va prezenta proiectele pentru următorii patru ani în cadrul şedinţei de constituire a viitorului Consiliu local, ce va avea loc pe data de 30 iunie.

Antal Arpad a menţionat că nu a dorit să facă publice aceste proiecte în timpul campaniei electorale, tocmai pentru a nu se interpreta că sunt doar promisiuni electorale.

„Când se va depune jurământul o să vă prezint câteva proiecte pentru următorii patru ani despre care nu am vrut să vorbesc în campania electorală, ca să nu creadă cineva că sunt promisiuni de campanie. Aţi văzut că nu am făcut nicio promisiune spectaculoasă în campanie (...). Pentru mine are o altă valoare scorul pe care l-am obţinut nefăcând promisiuni spectaculoase şi cred că acei cetăţeni care nu m-au votat vor fi mulţumiţi de faptul că vor primi promisiuni după campanie. Şi nu doar promisiuni, ci şi realizări“, a declarat primarul reales.

Antal Arpad a câştigat detaşat alegerile locale de duminică, obţinând peste 73% din voturile electoratului, respectiv 13.522 de voturi, faţă de 1.697 de voturi cât a obţinut candidatul Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania, Balint Jozsef, clasat pe locul al doilea. Prezenţa la vot a fost de 34,7%, faţă de peste 46% cât a fost în urmă cu patru ani.

Antal Arpad va lucra cu un consiliu local format din 15 consilieri UDMR şi şase PPMT, PNL şi PSD - câte doi de la fiecare partid. Pentru funcţiile de viceprimari, UDMR i-a nominalizat, încă din timpul campaniei electorale, pe profesoara Sztakics Eva şi directorul Societăţii de salubritate Tega din Sfântu Gheorghe, Toth Birtan Csaba.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.