ACTUALITATE 3 noiembrie 2017

Primarul Antal Árpád: „Nu am investit în centrul oraşului mai mult decât în zonele periferice”

de Agerpres | 1152 vizualizări

Administraţia locală din Sfântu Gheorghe a investit, în ultimii ani, mai mulţi bani pentru modernizarea zonelor periferice ale oraşului, decât a investit în zona centrală, a declarat, joi, primarul municipiului, Antal Árpád.

Acesta a afirmat, într-o conferinţă de presă, că există oameni care au perceput invers acest lucru, însă poate prezenta cifre în susţinerea afirmaţiilor sale.

„Există o percepţie că noi am investit în centru şi nu am investit în zonele periferice. Vreau să vă spun că am investit de cinci ori mai mulţi bani în zonele periferice decât în centrul oraşului şi vă pot arăta pe cifre, pentru că am făcut mai multe străzi de la marginea oraşului, care nu au fost asfaltate niciodată. Sunt peste zece străzi. Dacă ne uităm cât am investit în centrul oraşului şi cât am investit în aceste străzi, raportul este de unu la cinci”, a declarat Antal Árpád.

Potrivit acestuia, modernizarea infrastructurii cartierelor şi creşterea confortului locatarilor acestor zone rămâne o prioritate pentru Primărie.

„Una dintre priorităţile noastre în anii ce urmează este să avem cartiere frumos aranjate. Am amenajat foarte multe zone în ultimii 8-9 ani, nu le-am rezolvat pe toate şi nici nu promit că le vom rezolva pe toate în următorii 2-3 ani, dar, am spus clar, cartierele sunt în priorităţile noastre”, a mai spus primarul Antal Árpád.

Declaraţia edilului a venit după ce, în ultima perioadă, în spaţiul public s-au făcut auzite voci care au reproşat autorităţilor locale că au modernizat centrul municipiului, însă au neglijat cartierele, unde, de fapt, trăiesc majoritatea locuitorilor oraşului.

 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Rad Rad, 6 noiembrie 2017
adica in 10 zone s-a investit mai mult decit intr-o singura zona :)) .logica de fier
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.