Primăria Sfântu Gheorghe organizează un concurs pentru desemnarea celei mai frumoase zone rezidenţiale
Primăria Sfântu Gheorghe va lansa un concurs în scopul desemnării celei mai frumoase zone rezidenţiale din oraş, a anunţat, joi, edilul Antal Arpad.
Potrivit acestuia, concursul are atât scopul de a evidenţia implicarea cetăţenilor în amenajarea spaţiilor verzi, cât şi de a stimula implicarea acestora pe viitor.
„Căutăm cea mai frumoasă zonă rezidenţială din oraş şi organizăm un concurs de frumuseţe pe această temă. Evident, vor fi acordate şi premii pentru cei care vor câştiga, vom vedea dacă vor fi în bani sau de altă natură”, a declarat Antal Arpad.
Acesta a mai adăugat că Sfântu Gheorghe este un oraş cu multe spaţii verzi, curat şi nepoluat, iar în perioada imediat următoare, Primăria va amplasa câteva aparate de măsurare a calităţii aerului în diferite puncte din oraş.
„Sfântu Gheorghe este un oraş minunat, un oraş frumos, ordonat şi curat, dar întotdeauna este loc de mai bine şi cred că dacă ajutăm oameni, îi motivăm, îi stimulăm, atunci cu siguranţă oraşul nostru va fi şi mai frumos. Şi asta este scopul nostru, să stimulăm, să ajutăm, să motivăm oamenii să se preocupe, să avem cât mai multe zone verzi, iar aceste zone să fie cât mai curate, cât mai ordonate, să avem cât mai multe flori. (...) Eu cred că Sfântu Gheorghe este un oraş norocos, pentru că avem în apropiere foarte multă pădure, avem un parc în centrul oraşului. (...) Avem intenţia ca în perioada următoare să montăm în câteva locuri din oraş echipamente de măsurare a calităţii aerului, şi în zonele mai poluate din oraş şi în alte zone, pentru că eu cred că este important şi e bine să vedem cu toţii cum stăm şi la acest capitol. (...) Eu consider că este un atu al acestui oraş faptul că aerul este curat şi e bine să vedem şi zonele problematice şi zonele unde aerul este foarte curat”, a mai spus Antal Arpad.