Prezidenţiale2025/Covasna: Aproximativ 62% dintre alegători l-au votat pe Crin Antonescu; Simion, peste 16%
Aproximativ 62% dintre covăsnenii care s-au prezentat duminică la urne, în primul tur al alegerilor prezidenţiale, l-au votat pe Crin Antonescu, în timp ce George Simion, clasat pe locul al doilea, a obţinut peste 16% din sufragiile alegătorilor.
Potrivit rezultatelor postate pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, după numărarea voturilor din toate cele 214 secţii de votare, candidatul Alianţei electorale „România Înainte”, Crin Antonescu a obţinut 41.683 de voturi, respectiv 61,87% din total, candidatul AUR, George Simion, 10.885, reprezentând 16,16%, candidatul USR, Nicuşor Dan, 7.238 de voturi, adică 10,74%, iar Victor Ponta - 4.747 voturi (7,05%).
Elena Lasconi a fost votată de 1.270 de persoane (1,88%), Cristian Terheş de 363 (0,54%), Sebastian-Constantin Popescu de 309 (0,46%), Marcela-Lavinia Şandru de 294 (0,44%), Petru Daniel Funeriu de 254 (0,38%), John-Ion Banu Muscel de 184 (0,27%) şi Silviu Predoiu de 149 (0,22%).
Prezenţa la vot în judeţul Covasna a fost de 38,56%, una dintre cele mai scăzute din ţară, la urne prezentându-se 68.963 persoane dintre cele 178.824 înscrise pe listele electorale permanente.
Conform autorităţilor, scrutinul electoral în judeţ s-a desfăşurat fără incidente deosebite.
„Au fost sesizate trei posibile incidente în context electoral. Două dintre acestea se referă la comercializarea de băuturi alcoolice în incinta unor localuri situate la mai puţin de 500 de metri de secţiile de votare, iar o faptă vizează continuarea propagandei electorale, în acest caz verificările fiind continuate”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna.