ACTUALITATE 31 octombrie 2016

Poştaşii covăsneni au reluat acţiunile de protest. Luni au livrat doar pensiile

de Agerpres | 1023 vizualizări

Majoritatea angajaţilor oficiilor poştale din judeţul Covasna nu a lucrat luni, continuând acţiunea de protest declanşată joia trecută ca urmare a eşuării negocierilor purtate cu conducerea Companiei Naţionale Poşta Română pentru mărirea salariilor.

Liderul Sindicatului poştaşilor din judeţul Covasna, Cornel Radu, a declarat că în cursul zilei de luni nu a plecat nicio cursă către teritoriu din centrul din Sfântu Gheorghe, prin urmare nu au fost livrate nici coletele şi nici corespondenţa, singura activitate prestată de poştaşi fiind livrarea pensiilor.

„În Sfântu Gheorghe activitatea e paralizată, ghişeele sunt închise, nu a plecat nicio cursă. Poştaşii au livrat doar pensiile pentru că oamenii aşteaptă banii”, a declarat Cornel Radu.

Potrivit acestuia, activitatea va reveni la normal în momentul în care vor primi un semnal pozitiv de la conducerea Companiei în ce priveşte mărirea salariilor.

Joia trecută, majoritatea angajaţilor Oficiului Judeţean de Poştă Covasna a declanşat un protest spontan, aceştia fiind nemulţumiţi de salarii şi de condiţiile de muncă.

Teme articol: greva protest angajati Posta
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.