ACTUALITATE 28 februarie 2017

Polițiștii au stabilit identitatea cadavrului descoperit duminică în râul Olt

de Covasna Media | 981 vizualizări

Duminică, 25 februarie 2017, polițiștii din Sfântu Gheorghe au fost sesizați prin numărul unic de urgență 112, despre faptul că în albia râului Olt a fost descoperit un cadavru, astfel că oamenii legii au început cercetările pentru a stabili împrejurările în care a decedat bărbatul.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe s-a stabilit identitatea persoanei găsite decedate în albia râului Olt – este vorba despre un bărbat în vârstă de 69 de ani din Sfântu Gheorghe, care era dispărut din anul 2015, fiind dat în urmărire generală.

Pe corpul bărbatului nu au fost identificate urme de violență, până în prezent neexistând suspiciuni cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni. Cercetările sunt continuate pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului bărbatului.

(IPJ Covasna)

Teme articol: poliţie identificare cadavru
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.