Poliția Locală Sfântu Gheorghe: Mai multă siguranță în trafic pentru toți participanții
Fie că circulăm pe jos, cu bicicleta sau cu mașina, aproape zilnic se produc mici abateri de la reguli, iar astfel de gesturi, aparent neînsemnate, pun în pericol siguranța tuturor. Tocmai de aceea, pe termen lung, acțiunile de prevenire sunt esențiale pentru a proteja integritatea fizică a oamenilor. La sfârșitul lunii martie, în cadrul unei campanii naționale, Poliția Română și Poliția Locală Sfântu Gheorghe au monitorizat cu atenție circulația pietonilor în municipiu.
Cea mai des întâlnită problemă este traversarea neregulamentară. Mulți pietoni aleg să traverseze strada prin locuri nepermise, expunându-se astfel pericolului. De altfel, numărul semnificativ de accidente produse în oraș poate fi pus tocmai pe seama unor astfel de cauze.
Polițiștii atrag atenția că, deși nu este interzisă de lege, traversarea în timp ce suntem atenți la ecranul telefonului este extrem de periculoasă, chiar și pe trecerea de pietoni.
„Dacă o persoană este lovită de o mașină - chiar dacă are dreptate din punct de vedere legal, sau dacă șoferul vinovat este sancționat - rănile și suferința pe patul de spital nu vor trece prin faptul că acea persoană are dreptate. De altfel, copiilor li se explică de mici cum să traverseze corect strada, dar prudența este la fel de utilă și la vârsta adultă. Accidentele, în cele mai multe cazuri, nu sunt intenționate, așa că este important să facem și noi tot posibilul pentru a nu ajunge în pericol din cauza altora”, a declarat șeful Poliției Locale Sfântu Gheorghe, Hadnagy István.
Poliția Locală Sfântu Gheorghe consideră prioritară prevenția. Așa se explică și faptul că, din cele 25 de procese-verbale întocmite în timpul campaniei, doar unul a fost însoțit de o amendă.
Totodată, Poliția Locală atrage atenția că, pentru a evita accidentele, bicicliștii trebuie să folosească pistele destinate lor, iar acolo unde acestea lipsesc, să circule pe carosabil și nu pe trotuar. Aceeași regulă este valabilă și pentru trotinetele electrice, care nu au voie să circule pe trotuar.
„Nu este o regulă, ci mai degrabă un sfat de bun-simț: știm cu toții care sunt locurile mai periculoase în drumul nostru zilnic. De aceea, e important să fim mai atenți, pentru binele nostru și al celor din jur”, a adăugat Hadnagy István.
Poliția Locală Sfântu Gheorghe
Biroul de Presă