Căruțe care circulau fără autorizație, confiscate de Poliția Locală Sfântu Gheorghe
Poliția Locală Sfântu Gheorghe a desfășurat o nouă acțiune de control, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, în vederea depistării și confiscării căruțelor care circulă pe domeniul public fără a avea autorizație în acest sens.
Odată cu încălzirea vremii, în ultimele zile ale lunii iunie s-a observat o creștere a numărului de căruțe care circulă ilegal în oraș, iar controalele au fost precedate și de sesizări din partea cetățenilor - un aspect care facilitează semnificativ munca autorităților. Cu toate acestea, au existat și cazuri în care atelajele și ocupanții lor au părăsit rapid zona, înainte de sosirea forțelor de ordine.
În urma acțiunii de control, trei cai lăsați nesupravegheați au fost restituiți proprietarilor, fiind aplicate și sancțiuni contravenționale, iar două căruțe identificate în trafic fără autorizație au fost ridicate și transportate la Serviciul de Gospodărire a Domeniului Public. Într-unul dintre cazuri, a fost necesară și intervenția Jandarmeriei, dar în cele din urmă, proprietarul a plecat de la fața locului ținând calul de căpăstru.
În ciuda costurilor ridicate (1.500 de lei pentru transportul căruței, amendă între 100 și 300 de lei, plus o taxă de depozitare de 300 de lei/zi), una dintre căruțe a fost revendicată de proprietar, care, speră autoritățile, va respecta de acum înainte legislația în vigoare privind traseele și autorizațiile necesare.
Caii lăsați nesupravegheați continuă să reprezinte o problemă în oraș. Poliția Locală Sfântu Gheorghe intervine de câte ori este sesizată, restituind animalele proprietarilor și aplicând sancțiuni contravenționale în astfel de cazuri.
Totodată, Poliția Locală continuă acțiunea de ridicare a autovehiculelor abandonate, fiind necesară ridicarea și transportarea a câte 2-3 mașini odată. Un autovehicul este considerat abandonat dacă are inspecția tehnică periodică (ITP) expirată și prezintă semne vizibile că nu a mai fost utilizat. Persoanele care observă astfel de vehicule pot face sesizări gratuit la numărul de telefon: 0800 800 767, sau prin WhatsApp, la 0739 886 992.
Poliția Locală Sfântu Gheorghe
Biroul de presă