PNL Covasna a cerut autorizaţie pentru organizarea unui miting de susţinere a moţiunii de cenzură
Partidul Naţional Liberal (PNL) Covasna a anunţat că intenţionează să organizeze vineri, la Sfântu Gheorghe, un miting pentru susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Ponta.
Conducerea organizaţiei a depus în cursul zilei de marţi o cerere la Primăria Sfântu Gheorghe prin care a solicitat autorizarea mitingului programat vineri, între orele 12,00 şi 13,00 în faţa sediului Prefecturii din municipiu. Organizatorii estimează că la miting vor participa circa 60 de persoane, membri de partid şi simpatizanţi.
„Deputaţii coaliţiei guvernamentale l-au scăpat pe Victor Ponta de urmărirea judiciară solicitată de către procurori, dar vineri se dezbate moţiunea de cenzură a PNL în Parlament şi în oraşele ţării sperăm să iasă lumea în sprijinul acestui demers”, a postat liderul PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu, pe pagina sa de socializare.
Co-preşedintele PNL Covasna, Codruţ Opaiţ, a declarat că Victor Ponta este o „persoană lipsită de credibilitate”, care „decredibilizează” România pe plan internaţional, prin urmare nu mai poate rămâne la Guvernului acestei ţări.
„Ponta ar fi trebuit să demisioneze demult, imediat după apariţia scandalului cu plagiatul. Niciodată nu şi-a respectat cuvântul, iar scandalurile în care este implicat decredibilizează România. Vineri, în ziua dezbaterii moţiunii de cenzură, PNL va face un laţ viu în jurul Parlamentului, iar noi vom organiza la Sfântu Gheorghe un miting de susţinere. Nu mă aştept ca PSD să cedeze presiunilor străzii, ba mai mult vedem că vine cu ameninţări. Noi am cerut autorizarea mitingului şi nu văd nici un fel de motive să nu fie autorizat”, a spus Codruţ Opaiţ.
Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat marţi hotărârea de respingere a începerii urmăririi penale a premierului Victor Ponta, cu 231 voturi pentru şi 120 împotrivă, în dosarul în care este implicat şi Dan Şova. Votul pe moţiunea la adresa Guvernului Ponta, depusă de PNL în Parlament, se va da vineri, după dezbaterile care vor începe la ora 10,00.