ACTUALITATE 4 decembrie 2009

Plan de refacere totală pentru strada Kőrösi Csoma Sándor

de Covasna Media | 551 vizualizări
În urma unor lucrări recente derulate de către Distrigaz, o parte din trotuarele acestei străzi au devenit impracticabile. [singlepic=676,250,250,,left]În urma unor lucrări recente derulate de către Distrigaz pe strada Kőrösi Csoma Sándor din Sfântu Gheorghe, o parte din trotuarele acesteia au devenit impracticabile. Trotuarele au fost practic săpate, iar după finalizarea respectivelor lucrări pământul a fost pus la loc neglijent. Din cauză că s-a spart inclusiv piatra ce acoperea la un moment dat porţiunea dintre trotuar

În urma unor lucrări recente derulate de către Distrigaz, o parte din trotuarele acestei străzi au devenit impracticabile.

În urma unor lucrări recente derulate de către Distrigaz pe strada Kőrösi Csoma Sándor din Sfântu Gheorghe, o parte din trotuarele acesteia au devenit impracticabile. Trotuarele au fost practic săpate, iar după finalizarea respectivelor lucrări pământul a fost pus la loc neglijent. Din cauză că s-a spart inclusiv piatra ce acoperea la un moment dat porţiunea dintre trotuar şi stradă, pe Kőrösi Csoma Sándor există acum mai multe grămezi de piatră, din loc în loc, acestea incomodând traficul pietonal şi încurcându-i pe şoferii care vor să parcheze pe această stradă oricum îngustă.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, spune că strada va intra în reabilitare totală în primăvara lui 2010 şi apreciază că cei de la Distrigaz au executat anumite lucrări tehnice pe actuala compoziţie a străzii şi că astfel nu se va întâmpla precum în trecut, când lucrări referitoare la gaz se făceau după ce se finaliza asfaltarea unor străzi.

„Am organizat deja licitaţie pentru reabilitarea totală a străzii Kőrösi Csoma Sándor, urmând ca în primăvara anului care vine să dăm drumul lucrărilor. Din fericire, cei de la Distrigaz şi-au făcut acum treaba şi acesta este un lucru bun, mai ales că ei nu se află în subordinea Primăriei şi e mai greu să ne corelăm câteodată activităţile”, a explicat primarul Antal Arpad.

Primarul a precizat că există deja proiectul lucrărilor pentru reabilitarea străzii Kőrösi Csoma Sándor, aici urmând să aibă loc lucrări masive de schimbare totală. „Este pe modelul străzii Ciucului, inclusiv asfaltare şi schimbare a iluminatului public”, a punctat Antal Arpad. Potrivit acestuia, astfel de lucrări sunt prevăzute inclusiv pentru străzile Bisericii şi Oltului.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.