ACTUALITATE 9 mai 2016

Pianistul maghiar Érdi Tamás concertează la Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 833 vizualizări

Pianistul ungar Érdi Tamás, care a reuşit să se consacre în lumea internaţională a muzicii deşi este nevăzător, va susţine săptămâna aceasta un concert la Sfântu Gheorghe, în cadrul unui turneu pe care îl face în Europa de Est.

Concertul, organizat de Centrul de Cultură Arcuş şi Fundaţia Creştină Diakonia, va avea loc joi, la Casa Bastion din Sfântu Gheorghe, iar în program sunt cuprinse lucrări de Fréderic Chopin, Franz Liszt, Béla Bartók şi Zoltán Kodály.

Érdi Tamás a mai concertat în judeţul Covasna în 2010, 2011 şi 2014 tot la invitaţia acestei fundaţii, iar o parte din încasările provenite din vânzarea biletelor le-a donat în beneficiul Fundaţiei Diakonia, care derulează proiecte pentru persoanele cu handicap.

Érdi s-a născut la Budapesta în anul în 1979 şi a început să studieze pianul la vârsta de 5 ani bazându-se pe memoria sa muzicală. Prima apariţie oficială pe scenă în calitate de solist a avut loc la vârsta de 8 ani, iar de atunci a cântat în câteva dintre cele mai importante săli de concerte din lume, printre care Carnegie Hall şi Lincoln Center. A absolvit Academia de Muzică din Viena şi Conservatorul Regal de Muzică din Toronto.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.