Peste 300 de amenzi pentru viteză excesivă
În perioada 6-12 iulie, poliţiştii covăsneni au organizat şi desfăşurat acţiuni pe linie de circulaţie rutieră, scopul fiind de a-i descuraja pe cei care încalcă regimul legal de viteză.
În decursul celor şapte zile de activităţi, la nivelul întregului judeţ au acţionat zilnic peste 20 de poliţişti, în special pe drumurile naţionale, în municipii şi oraşe.
În urma activităţilor au fost depistaţi şi sancţionaţi 371 de şoferi care au călcat prea tare pe pedala de acceleraţie. În patru cazuri în care şoferii au depăşit limita legală de viteză cu peste 50 km/h, poliţiştii au aplicat şi măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice.
De asemenea, au fost constatate şi şapte infracţiuni pe linie de circulaţie.
Acţiunile frecvente ale poliţiştilor pentru siguranţa traficului rutier dau roade, iar acest fapt este relevat de statistica accidentelor rutiere cu urmări grave înregistrate pe raza judeţului nostru. De la începutul anului şi până în prezent, cifrele arată că numărul accidentelor grave a scăzut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu 32,5%, numărul persoanelor decedate în urma acestora a crescut uşor, de la 5 la 6, iar numărul persoanelor rănite grav a scăzut semnificativ, de la 45 la 27.
Pe fondul vitezei neregulamentare, în acest an s-au produs 5 accidente grave, cu unul mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Acestea s-au soldat cu rănirea gravă a şase persoane şi rănirea uşoară a altor 14, fără pierderi de vieţi omeneşti.
Acţiunile poliţiştilor pe linie de circulaţie continuă şi în următoarea perioadă, iar cei vizaţi vor fi pietonii, bicicliştii, conducătorii de atelaje şi cei care conduc sub influenţa alcoolului.
Acţiune pentru siguranţa cetăţeanului
În perioada 10-12 iulie, poliţiştii covăsneni au desfăşurat pe raza întregului judeţ o acţiune în sistem integrat ce a avut drept scop prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de siguranţă publică.
Cei peste 270 de poliţişti au desfăşurat mai bine de 150 de acţiuni şi controale în unităţi de alimentaţie publică, unităţi recreative, pieţe, târguri, dar şi pe linie de circulaţie rutieră.
În urma activităţilor efectuate au fost aplicate 261 de amenzi contravenţionale în valoare de peste 22.500 de lei şi au fost constatate cinci infracţiuni.