Peste 20.000 de pachete cu dezinfectant și măști, distribuite familiilor din Sfântu Gheorghe
Cei care au materiale de protecție sunt rugați să transmită aceste ajutoare celor care le duc lipsa
Un număr de 20.051 de pachete cu materiale de protecție, declarații pe propria răspundere, dar și cu informații utile despre anumite servicii ale Primăriei care vin în sprijinul vârstnicilor vor ajunge în aceste zile la locuitorii din Sfântu Gheorghe. Măsura a fost anunțată de municipalitate miercuri, 15 martie. În aceeași zi, familiile din Câmpu Frumos, Chilieni și Coșeni au intrat deja în posesia acestor pachete, spun autoritățile.
Pachetele au fost concepute în funcție de numărul persoanelor care locuiesc într-o gospodărie, în conformitate cu baza de date a companiei de salubritate TEGA, a specificat primarul Antal Árpád.
„Pachetele sunt de diferite culori, în funcție de numărul de persoane care locuiesc într-o gospodărie și vă spun și ce conține acest pliculeț. Am pus declarații pe propria răspundere pentru cetățeni pentru că au fost multe persoane care s-au plâns că formularele depuse în scările blocurilor au dispărut foarte repede, respectiv cei care stau la casă nu au primit aceste formulare. Am pus câte un pliant cu numerele de telefon la care pot apela persoanele care au nevoie de ajutor în preluarea medicamentelor, respectiv pentru cei care au nevoie de ajutor în sensul în care să livrăm pachete cu alimente de bază și articole de igienă”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă, primarul Antal Árpád.
De asemenea, pachetul va conține și câte un dezinfectant mic de mâini, dar și câte două măști de unică folosință pentru fiecare membru al familiei.
„Aceste măști sunt de unică folosință, dar eu am înțeles de la specialiști că în cazul în care pot fi călcate, pot fi folosite încă o dată sau chiar de două ori. Rugămintea mea este ca acele persoane care ies din gospodărie, ies din case, se întâlnesc cu alte persoane, să folosească aceste măști”, a mai punctat edilul.
Conform acestuia, distribuirea ajutoarelor din partea primăriei a început miercuri, 15 aprilie, la Câmpu Frumos, Chilieni și Coșeni, urmând ca în zilele următoare să ajungă și la restul locuitorilor.
Antal Árpád ne-a spus că pachetele vor ajunge și la persoanele din comunitatea romă, însă „în alte condiții”.
Totodată, pe plic se specifică faptul că acele familii care au deja măști și dezinfectanți le pot transmite celor care au nevoie.