Peste 2.400 de desene făcute de copii – proiectate pe faţada Teatrului „Tamási Áron” de la Sfântu Gheorghe
Peste 2.400 de desene realizate de copii vor fi proiectate, săptămâna aceasta, pe faţada Teatrului „Tamási Áron” din municipiul Sfântu Gheorghe, iar cele mai frumoase vor fi premiate de către autorităţile locale.
În urma apelului făcut de Primăria Sfântu Gheorghe, 2.423 de copii de la mai multe şcoli şi grădiniţe din oraş au trimis desene având ca temă iarna şi sărbătoarea Crăciunului, cele mai multe, respectiv 533, de la Şcoala „Váradi József” din municipiu.
Desenele vor fi prezentate publicului în perioada 20-22 decembrie, iar cele mai reuşite vor fi premiate.
„Peste 2.400 de copii au trimis desene în cadrul celei de-a treia ediţii a proiectului „Desene de lumini pe faţada Teatrului 'Tamási Áron'”, organizat de Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, împreună cu Asociaţia de Dezvoltare a Turismului în judeţul Covasna şi Casa de Cultură „Kónya Ádám”. Mai exact, la Primărie au fost trimise 2.423 de desene cu tematică de Crăciun de la elevii şi copiii de grădiniţă din oraş. Toate desenele vor fi proiectate pe faţada Teatrului „Tamási Áron” în perioada 20-22 decembrie, zilnic, între orele 18,00 - 21,00. Desenele au fost evaluate de un juriu profesionist, care a stabilit câştigătorii pe categorii de vârstă, dar a acordat şi o serie de premii speciale”, se arată într-un comunicat publicat, luni, pe site-ul Primăriei.
Programul proiecţiilor şi lista câştigătorilor pot fi consultate, de asemenea, pe pagina de internet a Primăriei, iar festivitatea de premiere va avea loc pe 22 decembrie, la ora 18,00, la scena de piatră din Piaţa Centrală, timp în care vor fi proiectate desenele câştigătoare şi o selecţie „Best Of”.
Organizatorii au menţionat că cei care doresc să primească înapoi desenele le pot ridica personal de la Biroul de Imagine al oraşului până pe 29 decembrie, în zilele lucrătoare, între orele 8,00 -16,00.
„Organizatorii îi felicită pe toţi elevii şi copiii de grădiniţă care au realizat un desen şi invită toate grupele de grădiniţă, clasele de elevi, cadrele didactice, directorii de instituţii şi întreaga familie la proiecţie, când desenele copiilor vor da viaţă faţadei teatrului”, se mai arată în comunicat.
Iarna trecută, aproape 2.200 de desene au fost proiectate, timp de trei zile, pe faţada teatrului maghiar din municipiu.