Peste 190 de sancţiuni aplicate de poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor
Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Covasna au aplicat de la începutul acestui an peste 190 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea legislaţiei în domeniu, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP).
Cele mai multe au fost aplicate deţinătorilor de câini care nu au luat măsuri pentru sterilizarea, microciparea şi vaccinarea antirabică a acestora.
„În cadrul planurilor de măsuri proprii, poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor au constatat mai multe încălcări ale legislaţiei incidente şi au aplicat 191 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 156.600 lei. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate deţinătorilor de câini care nu au îndeplinit obligaţiile legale (microcipare, vaccinare antirabică, sterilizare). În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au emis 3 ordine de plasare în adăpost, salvând astfel 3 câini aflaţi în situaţie de pericol”, precizează reprezentanţii IJP Covasna.
De asemenea, au soluţionat 15 dosare penale privind intervenţii chirurgicale destinate modificării aspectului animalelor, pentru fapte de cruzime ori abandon.
„Poliţiştii au intensificat monitorizarea şi verificările în mediul online pe diverse platforme sau site-uri unde se promovează vânzarea de animale sau unde pot fi observate acte de cruzime, nereguli şi alte abateri de la legislaţie, care pun în pericol viaţa şi bunăstarea animalelor. Astfel, în perioada martie - iunie a.c., poliţiştii au soluţionat 15 dosare penale, dintre care 5 privind intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, 3 dosare penale privind uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, 2 dosare privind rănirea sau schingiuirea animalelor, 1 dosar penal privind despărţirea puilor de mamă înainte de 8 săptămâni de viaţă şi 1 dosar penal privind neluarea de către proprietarul câinelui sau deţinătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane”, precizează IJP Covasna, într-un comunicat de presă.