ACTUALITATE 13 ianuarie 2014

Peste 180.000 de lei colectaţi prin programul „Carduri comunitare”

de Agerpres | 554 vizualizări

Fundaţia Comunitară Covasna (HKA) a colectat anul trecut peste 181.000 de lei prin programul „Carduri comunitare”, banii fiind folosiţi pentru sprijinirea unor proiecte şi iniţiative locale.

Conducerea fundaţiei a precizat că suma colectată în 2013 a fost cu 31.800 de lei mai mare decât în anul precedent, iar din aceşti bani au fost acordate burse unor copii talentaţi, au fost finanţate excursii şcolare, precum şi diverse proiecte şi acţiuni comunitare.

Luna viitoare, conducerea fundaţiei va decide cu privire la suma strânsă în perioada octombrie-decembrie 2013, iar în acest scop aşteaptă propuneri şi din partea localnicilor pe adresa sa de email hka@hka.ro .

Programul „Carduri comunitare” a fost lansat în judeţul Covasna în luna august 2011 în scopul sprijinirii iniţiativelor cetăţeneşti şi dezvoltării „patriotismului local”, iar până în prezent au fost distribuite circa 12.000 de carduri de fidelitate ce pot fi folosite în mai multe magazine partenere. Acestea au acceptat să ofere discounturi cuprinse între 1 şi 10% pentru mărfurile cumpărate de posesorii cardurilor şi, în plus, să doneze un procent din aceste vânzări în fondul cardurilor comunitare.

Preşedinta Fundaţiei, Bereczki Kinga, a declarat că acest program a dat o mână de ajutor şi întreprinzătorilor locali, pentru că majoritatea magazinelor partenere comercializează preponderent produse autohtone, iar localnicii au fost încurajaţi să cumpere aceste produse.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.