ACTUALITATE 25 martie 2010

Peste 100 de sindicaliști ai Cartel Alfa pichetează astăzi Prefectura Covasna

de Covasna Media | 2638 vizualizări
25mar2010-cartelAproximativ o sută de angajați afiliați la Sindicatul Cartel Alfa vor picheta în această dimineaţă Prefectura Covasna, pentru a-și manifesta nemulțumirea față de legea pensiilor și a salarizării unice, și pentru a solicita ca salariul minim să fie de 705 lei. Liderul de sindicat Bong Vilmos a declarat că la pichetare vor participa angajați din mai multe ramuri, de la administrație până la economie privată, din toate

25mar2010-cartelAproximativ o sută de angajați afiliați la Sindicatul Cartel Alfa vor picheta în această dimineaţă Prefectura Covasna, pentru a-și manifesta nemulțumirea față de legea pensiilor și a salarizării unice, și pentru a solicita ca salariul minim să fie de 705 lei.

Liderul de sindicat Bong Vilmos a declarat că la pichetare vor participa angajați din mai multe ramuri, de la administrație până la economie privată, din toate sindicatele care aparțin de Cartel Alfa.

„Solicităm ca salariul minim pe economie să fie de 705 lei, avem o listă de revendicări legată și de legea pensiilor, și alta de legea salarizării unice, care a fost făcută pe genunchi, fără consultarea partenerilor sociali”, a spus Bong Vilmos.

Acesta este al doilea protest de săptămâna aceasta, din Covasna, după ce vineri în jur de 100 de cadre didactice au protestat față de faptul că nu au primit al 13-lea salariu sau unele sporuri, precum și față de situația din învățământ.

Potrivit liderului de sindicat Nagy Gabor, profesorii sunt nemulțumiți pentru că nu au primit nici până acum cel de-al 13-lea salariu, județul Covasna fiind printre ultimele la acest capitol, la unele școli nu s-a plătit naveta cadrelor didactice, iar la altele sporul de predare simultană.

La protestul profesorilor s-au alăturat și reprezentanți ai Sindicatului Sanitas, din considerentul că problemele lor sunt similare.

Ana Sidon

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Primar_la_Hetea, 25 martie 2010
Oamenii astia au lucrat vreo data la privat ? Sa incerce, sa lucreze 10-12 ore pe zii, 6 zile pe saptamana, fara bonuri, cu intarzieri la plata salarilor, fara prime, sporuri si al 13-lea salariu, si citeste integral
gigi, 25 martie 2010
Nu am nimic cu bugetarii, dar mi se pare oarecum straniu ca profesorii plang pentru salariul nr.13. Credeti ca in sectorul privat primeste cineva salariul 13? Pe langa vacantele ultra lungi si normele citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.