ACTUALITATE 16 ianuarie 2024

Peste 100 de fermieri au ieşit cu utilajele agricole pe drumurile naţionale

de Agerpres | 1244 vizualizări

Peste 100 de fermieri din judeţul Covasna au ieşit, marţi, cu utilajele agricole pe drumurile naţionale, alăturându-se acţiunilor de protest declanşate la nivel naţional.

Primii au fost cei din zona Târgu Secuiesc, care au format o coloană de peste 70 de maşini şi au patrulat pe DN 11, între localităţile Cernat şi Târgu Secuiesc, fără a bloca, însă, circulaţia. Acestora li s-au alăturat, ulterior, circa 35 de fermieri din Sântionlunca, cu tractoare şi alte maşini agricole, pe care au afişat diverse mesaje prin care şi-au exprimat nemulţumirile şi revendicările.

În jurul prânzului s-au mobilizat şi fermierii din zona Baraolt, care au anunţat că au ieşit cu circa 35 de utilaje pe DN 12.

Protestatarii susţin că acţiunea a fost spontană şi că mobilizarea s-a făcut din om în om, pe reţelele de socializare. Aceştia au întocmit o listă de revendicări pe care o vor preda Prefecturii Covasna.

Judeţul Covasna este un judeţ cu specific agrar, sunt peste 1000 de fermieri în judeţ, iar mulţi sunt la limita suportabilităţii. Oamenii nu vor să renunţe, dar foarte mulţi îşi pun foarte serios întrebarea dacă merită şi dacă mai pot să continue în condiţiile astea", a declarat, pentru AGERPRES, Szőcs László, unul dintre protestatari.

Un protest similar a avut loc sâmbătă pe DN 11, între localităţile Reci şi Târgu Secuiesc, la care au participat, potrivit celor prezenţi, în jur de 80 fermieri cu utilaje agricole. 

Alte informații AICI! 

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.