ACTUALITATE 5 februarie 2010

Pensie de magistrat pentru procurorul arestat

de Covasna Media | 885 vizualizări
În arest fiind, procurorul Kiss Alexandru a depus în luna ianuarie o cerere la Consiliul Superior al Magistraturii prin care solicita eliberarea lui din funcţie, prin pensionare, solicitare care i-a fost aprobată. 05feb2010-procurorProcurorul Kiss Alexandru, judecat la Curtea de Apel Braşov pentru luare de mită, este la un decret prezidenţial distanţă de a beneficia de pensia de magistrat, care se ridică undeva la câteva mii de lei. În arest fiind, el a depus în luna ianuarie la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) o cerere prin care solicita eliberarea lui din funcţie, prin pensionare, solicitare care i-a fost aprobată. Procurorul Ioan Ciucu a declarat că înainte de a intra în drepturi Kiss Alexandru mai are nevoie de un decret prezidenţial şi abia apoi intră în plată, dacă totul decurge bine. Kiss avea decizia de pensionare de peste un an, mai exact din 11 iulie 2008, şi CSM a aprobat solicitarea lui având în vedere că nu era îndepărtat din funcţie, ci suspendat. „Dacă era eliberat din funcţie, nu putea beneficia de pensie de magistrat”, a precizat procurorul Ioan Ciucu.

În arest fiind, procurorul Kiss Alexandru a depus în luna ianuarie o cerere la Consiliul Superior al Magistraturii prin care solicita eliberarea lui din funcţie, prin pensionare, solicitare care i-a fost aprobată.

05feb2010-procurorProcurorul Kiss Alexandru, judecat la Curtea de Apel Braşov pentru luare de mită, este la un decret prezidenţial distanţă de a beneficia de pensia de magistrat, care se ridică undeva la câteva mii de lei.

În arest fiind, el a depus în luna ianuarie la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) o cerere prin care solicita eliberarea lui din funcţie, prin pensionare, solicitare care i-a fost aprobată.

Procurorul Ioan Ciucu a declarat că înainte de a intra în drepturi Kiss Alexandru mai are nevoie de un decret prezidenţial şi abia apoi intră în plată, dacă totul decurge bine. Kiss avea decizia de pensionare de peste un an, mai exact din 11 iulie 2008, şi CSM a aprobat solicitarea lui având în vedere că nu era îndepărtat din funcţie, ci suspendat. „Dacă era eliberat din funcţie, nu putea beneficia de pensie de magistrat”, a precizat procurorul Ioan Ciucu.

Kiss Alexandru era şeful secţiei de Urmăriri Penale din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna. După ce a fost arestat preventiv pentru luare de mită el a fost suspendat din funcţia de procuror şi implicit de şef al secţiei respective. În locul său a fost numit prin delegaţie, pentru următoarele 6 luni, procurorul Ioan Ciucu.

Vechime de peste 27 de ani

Kiss Alexandru are 50 de ani şi cinci luni şi o vechime în magistratură de 27 de ani şi cinci luni, din care peste 24 de ani în funcţia de procuror.

Cererea lui de eliberare din funcţie a fost însoţită de decizia de pensionare emisă în anul 2008 de Casa Judeţeană de Pensii, privind acordarea pensiei de serviciu în baza art. 82, alin. 2 din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

„Având în vedere că dl procuror Kiss Alexandru îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 82, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii urmează să propună preşedintelui României eliberarea din funcţie, prin pensionare“, se arată în hotărârea CSM.

În prezent procurorul Kiss Alexandru este judecat la Curtea de Apel Braşov în stare de arest preventiv pentru luare de mită de la un inculpat. Următorul termen pentru proces este în data de luni, 8 februarie.

Flagrant de 2.000 de lei

Kiss Alexandru a fost arestat preventiv în luna decembrie, pentru luare de mită. El a fost prins în flagrant de anchetatorii DNA Braşov după ce a primit de la Szekely Karoly, inculpat în dosarul permiselor, suma de 2.000 de lei ca să-i înapoieze nişte săbii găsite pe durata percheziţiilor din acest caz. Procurorul pretinsese în total 4.000 de lei, la a doua tranşă fiind prins în flagrant. Potrivit DNA Braşov, în sarcina procurorului şef Kiss Alexandru s-a reţinut infracţiunea de luare de mită în formă continuată (două acte materiale). Astfel, în zilele de 9 decembrie şi 15 decembrie, ca procuror şef al secţiei penale, Kiss a pretins 4.000 de lei, în două tranşe, din care a primit la 15 decembrie jumătate, pentru ca în schimb să restituie o serie de obiecte care reprezentau probe materiale într-un dosar instrumentat de procuror şi în care denunţătorul fusese trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni, inclusiv nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Următoru l termen din proces este în data de 8 februarie.

Ana Sidon

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
pita-gora, 7 februarie 2010
Consider normal ca un sef de stat sa primeasca pensie viagera si celelalte drepturi legale,pentru ca indeplineste cea mai inalta functie si are cea mai mare raspundere. Ca bugetul e sarac se citeste integral
coverdale, 5 februarie 2010
Deocamdata Basescu este presedintele in functie si nu primeste nicio pensie viagera. Intrebati-l pe Ilici pe Constantinescu si pe regele Mihai de pensii viagere si dupa aceea vorbim. Asa ca ciocu mic citeste integral
radu, 5 februarie 2010
Toate astea au fost sunt si vor fi praf in ochi.Pentru uni e valabila si pentru uni nu.Votati BINE si veti trai "super bine"
reluc, 5 februarie 2010
basescu sustine pensiile unice dar vad ca nu se aplica, oare de ce ? se tot striga de 1,5 ani salarizare unica si pensie unica dar cred ca guvernul intinde coarda prea mult. eu cred ca aceste 2 legi citeste integral
vasile, 5 februarie 2010
Intreaga discutie asupra salarizarii si pensiilor unice pentru bugetari este rezultatul actiunilor de invrajbire intre paturilor sociale ale tarii noastre dusa de actualul presedinte. Va supun citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.