ACTUALITATE Acum 5 ore, 58 minute

„Pedibus” – siguranță și voie bună pe drumul spre școală

de Covasna Media | 300 vizualizări

Chiar dacă săptămâna a început cu vreme mohorâtă, zâmbetele copiilor și energia bună ne însoțesc în fiecare dimineață pe traseele „Pedibus”, programul prin care elevii sunt conduși pe jos, în siguranță, către unitățile de învățământ.

Săptămâna aceasta (06-10 octombrie), polițiști din cadrul IPJ Covasna îi însoțesc pe elevii din municipiul Sfântu Gheorghe, pe traseele stabilite. Menționăm că în urma extinderii programului în municipiul Târgu Secuiesc, polițiștii de aici s-au alăturat și ei inițiativei și îi conduc pe elevi la școală, în siguranță, săptămânal, în zilele stabilite împreună cu voluntarii programului. 

Scopul programului este de a le oferi copiilor un drum sigur și plăcut spre școală, iar polițiștii se alătură acestei inițiative pentru ca cei mici să deprindă regulile de circulație și comportamentul responsabil în trafic, prin exemplul personal al adulților care îi însoțesc.

„Buna dispoziție și siguranța merg mână în mână. Ne bucurăm să vedem din ce în ce mai mulți copii care pornesc dimineața pe traseele Pedibus, învățând, prin joc și exemplu, cum să fie pietoni responsabili” – a declarat chestor de poliție Alin Pahonțu despre această inițiativă.

„Pedibus” este o activitate care încurajează mersul pe jos, contribuind la sănătatea copiilor, la reducerea traficului rutier din apropierea școlilor și, nu în ultimul rând, la crearea unei comunități mai sigure.

(Sursa: IPJ Covasna)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.