PCM Covasna: În turul doi devenim activi şi îndemnăm electoratul maghiar să voteze dreapta
Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM) Covasna, Kulcsár Terza József, a declarat că formaţiunea pe care o reprezintă se va implica în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi va îndemna electoratul maghiar să voteze candidatul dreptei.
Kulcsár a menţionat că PCM a avut o poziţie neutră şi pasivă în primul tur pentru că nu avea nicio miză pentru electoratul maghiar, spre deosebire de turul al doilea care va desemna viitorul preşedinte al României.
„Nu e totuna nici pentru maghiari cine va fi preşedintele României în următorii cinci ani şi s-ar putea ca voturile maghiarilor să fie decisive. Partidul lui Viktor Orban (premierul Ungariei - n.r.) este unul de dreapta, deci e clar cu cine o să votăm şi încotro o s-o luăm din punct de vedere politic. Niciodată secuimea din Ardeal nu a votat cu stânga, după cum s-a văzut în ultimii zece ani. UDMR nu ştiu în ce direcţia o să o ia, dar dacă o ia spre stânga o să reuşească foarte puţin. Părerea mea e că ar face o greşeală imensă dacă în turul II îl vor recomanda pe Victor Ponta. Nu se poate să recomanzi un om în jurul căruia e plin de corupţie şi care face parte dintr-un partid care nu s-a îndepărtat de ideea comunismului. (...) Din punctul meu de vedere, oricine, numai Ponta să nu iasă preşedinte. Dacă românii votează un neamţ, atunci maghiarii de ce nu l-ar vota”, a declarat liderul PCM.
Potrivit acestuia, formaţiunea pe care o reprezintă se va implica activ în campania electorală pentru turul al doilea, urmând să-şi îndemne electoratul să iasă la vot pentru Iohannis.
El a criticat celelalte două partide maghiare, UDMR şi PPMT, pentru că au candidat unul împotriva celuilalt în primul tur, fiind de părere că această luptă nu a fost bine văzută de comunitatea maghiară. Kulcsár a apreciat că Szilágyi Zsolt, candidatul Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), a reuşit „performanţa” de a discredita dreapta politică prin rezultatul slab pe care l-a obţinut.
Liderul PCM s-a arătat nemulţumit şi de faptul că liderii Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) s-au implicat în campania electorală a lui Szilagyi Zsolt, renunţând astfel la neutralitatea politică.
„Părerea mea e că Izsák Balázs (liderul CNS - n.r.) a făcut o greşeală imensă pentru că a stricat ceva la care s-a lucrat timp de zece ani. Sunt supărat pe manevrele CNS şi nu pot înţelege de ce a trebuit să se implice în politică într-o alegere fără miză. CNS a fost singurul care a putut până acum să unească toate forţele politice maghiare la aceeaşi masă pentru a lupta împreună pentru autonomie. Nu înţeleg de ce a renunţat să fie deasupra politicii”, a mai spus Kulcsár, care îi va adresa o interpelare lui Izsák Balázs la reuniunea CNS ce va avea loc sâmbătă la Târgu Mureş.