Patrule suplimentare pentru prevenirea furturilor din autoturisme
Noul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Covasna, dr. Ion Popa, a dispus suplimentarea numărului de patrule în municipiul Sfântu Gheorghe pentru prevenirea furturilor din autoturisme.
Acesta a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că în ultima perioadă s-au înregistrat cinci noi cazuri de spargeri de maşini, drept urmare a dispus suplimentarea patrulelor în zonele vulnerabile şi efectuarea unei analize privind cauzele şi condiţiile producerii acestora.
Şeful IPJ a menţionat că, potrivit datelor statistice din ultimii ani, majoritatea spargerilor au fost comise de persoane din judeţele limitrofe şi mai puţin de localnici.
Conducerea IPJ le-a recomandat cetăţenilor să ia măsuri preventive, respectiv să nu lase maşinile descuiate şi nici lucruri la vedere, care i-ar putea tenta pe hoţi.