ACTUALITATE 11 august 2016

Pădurile private cu suprafețe de până în 30 de hectare, păzite cu bani din bugetul de stat

de Agerpres | 1244 vizualizări

Statul va finanța cu 14,5 milioane de lei paza și administrarea pădurilor cu suprafețe mai mici de 30 de hectare, în cazul în care proprietarii acestora au încheiat contracte în acest sens cu ocoalele silvice din țară, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), transmis, joi, AGERPRES.

Alocarea fondurilor a fost decisă în cadrul rectificării bugetare aprobate de Guvernul României și la propunerea ministrului Mediului, Cristiana Pașca Palmer.

"Consider că această decizie este un mare câștig pentru pădurea românească și pentru eforturile pe care le-am depus în acest an pentru a descuraja fenomenul tăierilor ilegale, știindu-se că una dintre țintele principale ale tăierilor ilegale sunt pădurile private care nu sunt păzite. Deși Codul Silvic prevede, încă din 2008, ca statul să asigure fondurile necesare pentru paza și administrarea pădurilor private de până la 30 hectare, acestea nu au fost niciodată prinse în bugetul de stat. În total, aproximativ 587.000 hectare la nivelul întregii țări sunt în această situație, respectiv nu au paza asigurată și au fost lăsate în ultimii 8 ani în voia sorții, proprietarii neavând resurse proprii pentru a le apăra, întreține și păzi. Decizia luată de Guvern, ieri (miercuri — n.r.), este o dublă premieră: pe de-o parte, este pentru prima dată în ultimii 2-3 ani când Ministerul Mediului beneficiază de o rectificare pozitivă a bugetului; pe de altă parte, este pentru prima dată când un Guvern respectă și pune în aplicare prevederea Codului Silvic de asigurare a pazei pădurilor mici. Sper ca această măsură să limiteze considerabil fenomenul tăierilor ilegale", susține Pașca Palmer.

Potrivit sursei citate, cele 14,5 milioane de lei vor fi alocate, conform legii, tuturor ocoalelor silvice din țară cu care proprietarii privați de păduri până la 30 hectare au încheiat contracte de pază și administrare.

"Fac un apel către toți proprietarii privați de păduri mici din România să se adreseze, în perioada următoare, ocoalelor silvice și să încheie până la 1 octombrie contracte cu acestea, prin care pot beneficia de serviciile finanțate de la bugetul de stat. Pentru a asigura continuitatea acestei măsuri, vom include în propunerea de buget pentru anul 2017 sumele necesare pentru asigurarea neîntreruptă a acestor servicii, evaluate la circa 58,6 milioane lei pe an", a declarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Ocoalele silvice vor asigura, în intervalul 1 octombrie — 31 decembrie 2016, paza pădurilor private mici și lucrările de întreținere și conservare a acestora.

 

 

Teme articol: paduri paza stat
Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
R, 13 august 2016
adica 62 de lei/lot/luna daca toate au 30 de hectare. daca sint mai mici , nici atit
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.