ACTUALITATE 20 octombrie 2023

Operatorul privat de transport feroviar Regio Călători, amendat de Protecţia Consumatorilor

de Agerpres | 2059 vizualizări

Operatorul privat de transport feroviar Regio Călători a fost amendat cu suma de 6.000 de lei de către Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Covasna, pentru mai multe nereguli descoperite în urma unor controale, informează conducerea instituţiei.

Potrivit şefului CJPC Covasna, Mircea Diacon, inspectorii au constatat, printre altele, că vagoanele erau neigienizate, iar grupurile sanitare nu aveau apă.

„SC Regio Călători SRL Braşov a fost sancţionată contravenţional cu amendă în sumă de 6000 lei în urma verificărilor făcute în trenurile de călători pe rutele Braşov-Bretcu şi Braşov-Întorsura Buzăului, pentru vagoane neigienizate, lipsă apă la grupurile sanitare, lipsă hârtie igienică, prosop hârtie şi săpun la grupurile sanitare, lipsă sticlă protecţie la corpurile de iluminat”, a scris Mircea Diacon, într-o postare făcută joi pe pagina de Facebook Protecţia Consumatorilor Covasna.

În urmă cu câteva zile, CJPC Covasna a amendat firma care administrează Gara CFR din comuna Breţcu pentru mai multe nereguli, printre care lipsa apei potabile şi a grupului sanitar pentru călători. Inspectorii aflaţi în control au descoperit, totodată, că sala de aşteptare era închisă, fiind folosită pe post de magazie.

„Gara CFR din comuna Bretcu, judeţul Covasna, administrată de SC RC-CF Trans SRL Braşov a fost sancţionată contravenţional cu amenda în sumă de 3000 lei, informarea Inspectoratului Teritorial de Munca Covasna şi Direcţia de Sănătate Publică Covasna pentru: sală de aşteptare închisă şi folosită ca magazie, lipsa grupului sanitar pentru călători, lipsa apei potabilă pentru călători, pavajul din staţia CFR deteriorat şi biroul impiegatului de mişcare insalubru, miros de mucegai şi podea ruptă”, a precizat Mircea Diacon pe pagina de socializare.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.